Sari la conținut

Noi drepturi pentru persoanele cu deficienţe de auz

Sursa foto: Pexels

Asociaţia persoanelor cu deficienţe de auz a marcat, la Palatul Parlamentului, împlinirea a 105 ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, reprezentanţi ai minorităţii lingvistice a cărei limbă maternă este limba semnelor române au vorbit despre dezvoltarea interpretării acesteia cu ajutorul tehnologiei, precum şi despre perspectivele acestei categorii sociale.

Prezentă la eveniment, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a precizat că persoanele cu deficienţe de auz beneficiază, din luna iunie, de o majorare suplimentară cu 10 % a indemnizaţiei.

Ea a anunţat că, în plus faţă de prevederile noii legi a pensiilor, autorităţile vor să introducă şi un coeficient de solidaritate pentru aceste persoane.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), Simona Bucura Oprescu
Sursă foto: Ministerul Muncii

„Venim cu o soluție discutată împreună cu reprezentanții organizațiilor noi guvernamentale reprezentative, astfel încât să venim și cu un coeficient de solidaritate, dar și cu puncte de sprijin pentru cei din comunitatea dumneavoastră care au muncit.

Aceste drepturi se vor regăsi în legea specială privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Ne dorim să aveți drepturi superioare în raport cu cele pe care le aveți astăzi. Pensia noastră este ca reformele făcute până astăzi – reforma asistenței sociale, această reformă să o continuăm”, a explicat ministrul, potrivit RRA.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel