Din cuprinsul articolului
Noi dezvăluiri în cazul studentei ucise la Timișoara. La scurt timp după tragicul incident în care a fost ucisă Andreea, o studentă la Medicină în vârstă de 21 de ani, apar noi detalii despre relația ei cu agresorul. Se pare că tânărul care i-a luat viața nu era, de fapt, iubitul ei, ci doar un prieten.
Andreea era apropiată de sora criminalului și astfel l-a cunoscut pe acesta. Deși era foarte apropiată de părinții săi și le povestea totul, aceștia nu știau nimic despre Mirel Dragomir. Prietenii fetei sunt convinși că acesta a ucis-o pentru că a fost respins de Andreea, iar obsesia lui pentru ea a crescut.
Părinții Andreei au ridicat trupul neînsuflețit al fiicei lor de la Institutul de Medicină Legală Timișoara și s-au întors în comuna Padeș, județul Gorj, locul de baștină al studentei, unde aceasta va fi înmormântată. Ceremonia funerară va avea loc joi, iar tânăra va fi îmbrăcată într-o rochie de mireasă.
Studenta ucisă la Timișoara, după ce refuzase avansurile criminalului
Situația s-a schimbat în mod neașteptat în cazul crimei comise cu cruzime într-un apartament din Timișoara. Andreea, o tânără de 21 de ani din comuna Padeș, județul Gorj, care studia medicina în orașul menționat, nu avea o relație romantică cu Mirel Dragomir, așa cum s-a crezut inițial, ci doar o prietenie. Potrivit celor apropiați de Andreea, Mirel Dragomir s-ar fi îndrăgostit de aceasta, manifestând o obsesie pentru ea, iar când a fost respins, a acționat cu violență.
„Andreea era o fată liniștită, dedicată studiului, mereu preocupată de facultate, nu ieșea în oraș, își dorea să-și construiască un viitor de succes, era o elevă model. Cred că acest individ s-a fixat asupra ei, a vrut mai mult decât ea să-i ofere și când a realizat că sentimentele nu sunt reciproce, a recurs la gestul regretabil. Suntem toți în stare de șoc”, a declarat unul dintre rudele tinerei pentru Gândul.
Părinții fetei știau că ucigașul era doar un amic
Studenta ucisă avea o relație strânsă cu părinții săi, însă nici măcar aceștia nu erau conștienți de existența unui așa-numit iubit.
„Andreea nu a ascuns niciodată nimic de ei, le spunea totul și nici măcar nu știau despre acest individ că ar fi fost iubitul ei. Am înțeles că tatăl ei știa doar că era un prieten, nimic mai mult. Părinții ei nu l-au întâlnit, nu l-au văzut niciodată”, a dezvăluit o rudă apropiată, potrivit aceleiași surse.
Ruda respectivă a relatat și momentul în care tatăl Andreei și-a dat seama că ceva grav s-a întâmplat cu fiica sa.
„Când venea acasă în weekend, mereu îi trimitea tatălui său un mesaj că a urcat în microbuz și apoi că trebuie să ajungă acasă, ca să o aștepte. Vineri nu a primit niciun semn de la ea și a simțit că ceva rău s-a întâmplat”, a mai adăugat ruda fetei. Andreea locuia în cămin, în Timișoara, în timp ce criminalul împărțea același apartament cu sora sa și o altă prietenă de-a acesteia.
Părinții Andreei sunt devastati de drama care le-a schimbat viața pentru totdeauna. Fata provenea dintr-o familie modestă, mama sa fiind casnică, iar tatăl fost miner, acum pensionar.
„Bucură-te de fiecare clipă din viața ta și lasă toate visele să devină realitate cât mai curând! Mereu luptă să fii liberă ca o pasăre. Multă fericire, fetița mea! La mulți ani minunați”, este ultimul mesaj de la mulți ani pe care tatăl Andreei i l-a trimis fiicei sale, pe 9 iulie 2023.
Sora criminalului, prietenă bună cu victima
Crima sângeroasă a fost descoperită vineri seară de sora criminalului și o prietenă a victimei. Cele două tinere au găsit-o pe Andreea într-o baltă de sânge și cu părul înfășurat în jurul gâtului. Medicii legiști au finalizat necropsia, iar rezultatul a arătat că fata a murit în urma unei hemoragii interne. Pe trupul acesteia au fost găsite nu mai puțin de 30 de lovituri de cuțit, cele mai multe în zona gâtului. Una dintre lovituri, din zona toracelui, i-a fost fatală tinerei.
Criminalul în vârstă de 23 de ani, care a și recunoscut fapta, era student la Facultatea de Medicină din Timișoara, unde învăța și Andreea, dar și la Teologie. Când a fost reținut de polițiști, ucigașul avea zgârieturi pe față, semn că Andreea s-a luptat cu el din răsputeri pentru a supraviețui.
Colegele de facultate ale Andreei au dezvăluit că aceasta și Mirel Dragomir ar fi avut o relație începând cu luna decembrie și că acesta ar fi ucis-o pentru că fata ar fi vrut să pună capăt relației. Cu toate acestea, Andreea nu a menționat niciodată prietenilor săi că ar avea un iubit.
În 2017, tânăra a fost aleasă „Miss” la „Balul Bobocilor” organizat la liceul unde învăța.