Din cuprinsul articolului
Au apărut informații noi despre elevul care și-a înjughiat profesoara în sala de curs. Adolescentul în vârstă de 16 ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
Există suspiciuni privind starea tânărului – acesta ar fi fost în depresie, dar nu a fost diagnosticat de un expert. Din fericire, profesoara pe care a atacat-o este în afara oricărui pericol.
Incidentul dramatic a avut loc miercuri, 5 aprilie, după-amiază, la unul dintre liceele de elită din Capitală – Colegiul Național Ion Creangă. Un test neanțuat la japoneză ar fi fost motivul pentru care elevul de 16 ani și-a atacat profesoara cu un cuțit de bucătărie.
Adolescentul este cercetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru tentativă de omor. El a fost audiat miercuri seară la Serviciul Omoruri si retinut pentru 24 de ore.
Există suspiciuni potrivit cărora acesta ar fi într-o depresie nediagnosticată, potrivit unor surse din anchetă citate de Realitatea PLUS.
Și profesoara atacată a ajuns în fața procurorilor, a povestit exact ce s-a întâmplat. La fel au fost și câțiva elevi care au relatat ce știu în fața procurorilor.
O serie de anchete au fost deschise în acest caz, pe lângă cea a polițiștilor. Și Inspectoratul Școlar a deschis o anchetă și face verificări la Colegiul Ion Creangă.
Procurorii urmează să stabilească dacă actul elevului de 16 ani a fost sau nu premeditată.
Mai multe mesaje au fost difuzate în spațiul public despre discuțiile cu o oră înainte de atac dintre elev și alți colegi înainte de ora de japoneză, de pe grupul clasei.
Deciziile privind încadrarea faptelor adolescentului aparțin procurorilor.
La începutul orei, profesoara de japoneză ar fi anunțat clasa a X-a că urmează să le dea un test, însă a fost și momentul în care băiatul a atacat-o pe femeia de 26 de ani cu un cuțit, în zona gâtului. Femeia a fost rănită superficial în zona respectivă, iar ulterior, la fața locului au sosit medici, dar și polițiștii secției 14, o secție de poliție aflată foarte aproape de liceul respectiv. Profesoara a fost transportată de urgență la Spitalul Universitar din Capitală, unde rana i-a fost suturată, iar apoi a fost lăsată să plece acasă..
Cu o oră înainte de atac, în timp ce mai mulți elevi discutau pe un grup de whatsapp despre lucrarea de control programată, tânărului îi vine ideea macabră și le spune că ar putea să o omoare pe profesoară.
Elevii clasei la care presa profesoara care a fost înjunghiată în gât, miercuri, discutau pe un grup de WhatsApp înainte de oră dacă ar fi cazul să chiulească. Cel care a înjunghiat-o a scris: „Ar merita să o omor?”.
Elevul de 16 ani din București care a înjunghiat-o pe profesoară în timpul orei de curs le-a spus polițiștilor că „așa am simțit ca trebuie sa fac”, au declarat surse judiciare.
Înjunghierea profesoarei de la „Ion Creangă” ar fi fost premeditată – Ce discutau elevii înainte de ora de japoneză: „Ar merita să o omor?”
Părinții au spus că „în jurul orei 12.50 am fost informati de conducerea unitatii de invatamant cu privire la producerea unui incident, si anume că un cadru didactic a fost agresat de un elev in timpul orei de curs cu un obiect”.
Agresorul ar fi fost un băiat liniștit, însă, acum, toți colegii se tem de el, relatează Realitatea PLUS.
„Este un baiat de 10 ani de origine turca transferat anul acesta. Profesoara de japoneza de la ora lui a dat test clasei respective. Acesta a scos cutitul la profesoara, dânsa s-a miscat cumva brusc, s-a ranit. Este un baiat retras. Nu l-am vazut pe holuri, l-am vazut de două-trei ori pe tot parcrusul anului, a povestit o elevă de la liceu.
Și părinții copiilor care învață la acest liceu s-au speriat.
Conducerea școlii nu a dat un punct de vedere. Între timp, Ministerul Educației condamnă ferm agresiunea și a demarat o serie de anchete.
Surse din anchetă spun că prima explicație pe care a dat-o pentru gestul său a fost că “așa a simțit”. Cazul a fost preluat acum de către Parchetul de pe Lângă Tribunalul București. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale iar acum este în afara oricărui pericol.
Vă simțiți mai bine atunci când sunteți în aer liber - chiar dacă este vorba…
Horoscopul zilei de sâmbătă, 16 noiembrie 2024, spune că cele mai multe zodii văd o…
Peste 3.600 de euro pe locuitor au fost cheltuiţi în medie, în anul 2022, în…
Cancerul pulmonar este o boală atât de periculoasă, de aceea prevenirea și conștientizarea simptomelor sale…
V-ați întrebat vreodată câte pesticide sunt ascunse în acele mere frumoase și strălucitoare pe care…
Ați observat vreodată că anumite numere apar mereu și mereu în viața dumneavoastră? Poate că…