Sari la conținut

Noi concluzii în privința administrării vaccinului Pfizer/BioNTech. Este sau nu eficient împotriva variantei Delta?

Proces cu Pfizer
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Proces cu Pfizer

Varianta Delta se răspândește într-un ritm alarmant, la nivel mondial. Pe lângă contagiozitatea ridicată, aceasta are o evoluție accelerată, ceea ce face ca simptomatologia să fie mai pronunțată. De aceea, experții în sănătate își doresc să afle dacă vaccinurile dezvoltate oferă o protecție optimă împotriva virusului.

Ultimele studii atestă faptul că vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech oferă, într-adevăr, un grad înalt de protecție împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Delta.

Totodată, specialiștii informează că eficacitatea vaccinului scade după 6 luni de la administrare.

Pfizer, eficient împotriva variantei Delta?

Un studiu publicat astăzi confirmă că două doze de vaccin Pfizer/BioNTech au o eficienţă de 90% împotriva riscurilor de spitalizare legate de Covid, inclusiv în infecţiile cu varianta Delta, dar că eficacitatea scade la jumătate după 6 luni, comunică RADOR.

Studiul publicat de prestigioasa revistă The Lancet a analizat datele medicale de la 3,4 milioane de persoane din California de Sud.

France Presse notează că Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat ieri administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer pentru toţi adulţii, la cel puţin şase luni de la a doua doză.

Mai multe ţări, inclusiv România au recurs deja la doza suplimentară.

Eficiența vaccinului Pfizer

A treia doză – recomandări oficiale EMA

Agenţia Europeană a Medicamentelor recomandă administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID de la Pfizer sau Moderna pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani.

Anunţul făcut are la bază studii care arată creşterea capacităţii de producere a anticorpilor. Pentru persoanele cu imunitate scăzută, de exemplu, pentru cei cu transplant de organe, a treia doză se poate administra la cel puţin 28 de zile de la a doua doză; iar pentru cei cu imunitate obişnuită, la 6 luni – arată Agenţia într-un comunicat postat pe site-ul său.

România a înregistrat cel mai mare bilanț de la începutul pandemiei

Astăzi, România a înregistrat peste 15.000 de noi infectări, cel mai mare bilanț de la începutul pandemiei.

Dintre acestea, 1.809 au fost reconfirmate pozitiv, la o perioadă mai mare de 180 de zile de la prima infectare.

De asemenea, au fost raportate 252 de decese noi.

Numărul total de persoane internate cu Covid-9 este de 4.402. Dintre acestea, 1.480 sunt internate la ATI.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel