Cortizolul sau hormonul stresului are un rol esențial în organismul uman. Atunci când are o valoare mare, acesta poate afecta un individ atât fizic cât și emoțional. Mai mult, are un cuvânt de spus și în ceea ce privește imunității organismului.
Practic, cortizolul este un hormon produs de cele două glande suprarenale și este esențial pentru viață. Cortizolul ajută la menținerea tensiunii arteriale, a funcției imunitare și a proceselor antiinflamatorii ale organismului.
Glanda hipofizară reglează cantitatea de cortizol eliberată de glandele suprarenale. Atenție! Un nivel ridicat de cortizol în corp va reduce capacitatea organismului de a lupta cu bolile.
Specialiștii, medicii folosesc uneori compuși sintetici ai cortizolului cunoscuți sub numele de corticosteroizi pentru a trata tulburările legate de cortizol. Dacă se administrează în doze mari sau pe o durată prelungită, acest tratament poate avea o serie de efecte secundare, inclusiv osteoporoza și dezvoltarea diabetului.
Principalele roluri are cortizolului în organismul uman:
- ajută corpul să gestioneze în mod corect nivelul stresului
- convertește proteinele în glucoză pentru a crește nivelul de zahăr din sânge
- menține nivelul constant al zahărului din sânge
- reduce inflamația
- contribuie la menținerea tensiunii arteriale constante
- contribuie la funcționarea sistemului imunitar
Nivelul ridicat de cortizol afectează întreg organismul
Medicii atrag atenția asupra faptului că un nivel prea mare de cortizol din organism va afecta întregul organism care treptat nu va mai funcționa la parametrii normali. Altfel spus, pacienții care se luptă cu stresul cronic sunt la risc de a dezvolta hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, obezitate, depresie, osteoporoză. Explicația este aceea că nivelul ridicat de cortizol reduce capacitatea organismului de a lupta cu bolile.
Analizele de sânge îți arată nivelul cortizolului din corp
Nivelul cortizolului din corp îl poți afla cu ajutorul unei analize de sânge. Este foarte important să mergi la medicul specialist endocrinolog dacă te simți obosit mereu, ai stări de iritabilitate, nu dormi bine. În urma evaluării medicale și a analizelor de sânge medicul va vedea cât este nivelul acestui hormon în corpul tău. Ai grijă, aceasta analiză se recoltează până în ora 8.00 dimineața, pe nemâncate.
Vrei să ai un nivel normal al acestui hormon în corp? Atunci fă tot posibilul să ai un regim alimentar sănătos, fă sport zilnic, nu te supăra din lucruri care nu au valoare. Fii calmă și zilnică învață să te iubești. Fix așa cum ești! Dacă totuși nu îți iese, mergi la un psiholog care să te ajute să te relaxezi și să elimini stresul din organism.