Categories: Ştiri sănătate

Nivel record în 12 ani! Cu cât s-au scumpit medicamentele

Nivel record în ultimii 12 ani, prețul medicamentelor a crescut din cauza inflației. Cu cât s-au scumpit medicamentele și ce ne așteaptă. 

Iată lista medicamentelor a fost publicată recent de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1537 din 7 iunie. 

Prețurile medicamentelor  au atins un nivel record al ultimilor 12 ani, creștere cauzată de inflația generalizată. Cum toate s-au scumpit, iată că a venit și rândul medicamentelor. Care oricum numai ieftine nu erau.

Pacienţii români au plătit 6 miliarde de lei pe medicamente în primele trei luni din an, cu 22% mai mult faţă de aceeași perioadă a anului trecut. În volume, creşterea este mai mică, de 12% în primele trei luni din 2022 faţă de anul trecut, aceeaşi perioadă, notează zf.ro. 

Motivul? Pe lângă inflație, creșterea prețurilor la medicamente este un alt efect al pandemiei.

Din datele oficiale, reiese că, în România, prețurile medicamentelor au crescut cu 3,23%, în medie, în luna mai 2022 față de aceeași lună a anului trecut, nivel-record al ultimilor 12 ani, arată calculele site-ului 360medical.ro pe baza datelor oficiale.

Astfel, în 2021, medicamentele s-au scumpit cu 1,38%, în medie, după o creștere de 1,49% în 2020 și de 2,53% în 2019.

Ce este mai îngrijorător

Alarmantă este și creșterea accelerată a prețurilor în primele cinci luni ale acestui an. Cum vor evolua până la sfârșitul anului? Cu cât vor mai crește prețurile dacă majorarea a fost cu 2,56% (mai 2022 față de decembrie 2021), adică mai mare decât în întregul an 2021?

Ce urmează având în vedere că prețurile au crescut în mai, în medie, cu 0,67% față de aprilie.

Evoluția din 2019, 2020 și 2021, caracterizată printr-o creștere moderată a prețurilor medii ale medicamentelor, a venit după o perioadă de opt ani în care prețurile din România au înregistrat fie creșteri modeste (de sub 0,6% într-un an), fie scăderi.

Ultimul an în care România a înregistrat o creștere semnificativă a prețurilor medicamentelor a fost 2010, când prețurile au urcat, în medie, cu 7,86% față de anul anterior (decembrie 2010/decembrie 2009).

Prețurile nu ar trebui să varieze prea mult

Prețurile medicamentelor sunt reglementate în România, ca și în restul Uniunii Europene, ceea ce reduce variațiile de costuri.

Creșterile de prețuri din 2019, 2020 și 2021 au venit după două corecții ale Catalogului național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (Canamed) – de la 1 ianuarie 2019 și de la 1 iulie 2020.

Ultima corecție a prețurilor din Canamed a intrat în vigoare la 1 martie 2022, iar prețurile sunt valabile până la 28 februarie 2023.

Prețurile maxime stabilite de minister în Canamed sunt obligatorii pentru deținătorii de autorizație de punere pe piață (DAPP) a medicamentelor, pentru distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente din România care au relații contractuale cu Ministerul Sănătății, cu casele de asigurări de sănătate sau cu direcțiile de sănătate publică județene, mai notează 360medical.ro.

Ce urmează? Ce ne așteaptă? Rămâne de văzut.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

12 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

42 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: