Din cuprinsul articolului
După ce agenția franceză de toxicologie și farmacologie angajată de Simona Halep ar fi identificat sursele de contaminare care au cauzat prezența substanţei roxadustat în testul pozitiv, o nouă descoperire ar putea s-o ajute pe tenismena română.
În acest moment, Halep aşteaptă decizia unui tribunal independent din Londra în scandalul de dopaj în care este implicată, iar până atunci este suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv la un control efectuat în luna septembrie la US Open 2022.
Descoperire ȘOC în cazul de dopaj al Simonei Halep
Simona Halep a susținut mereu că nu a luat niciodată medicamente care ar conține substanțe interzise. În apărarea sa, sportiva invocă o posibilă contaminare cu roxadustat a supliementelor alimentare pe care le folosea.
În acest moment, însă, o nouă variantă intră în discuție. Despre ce este vorba? Roxadustatul este o substanță care e folosită și la anumite cosmetice.
Potrivit ProSport, o patinatoare a fost depistată pozitiv cu această substanţă după ce a folosit produse cosmetice care prezintă un risc ridicat de contaminare cu substanța respectivă.
„O prietenă patinatoare a trecut prin ceva asemănător, sursa de contaminare fiind machiajul ei! Verifică-ți cosmeticele!”, i-a transmis Robin Basney, un utilizator de Twitter din SUA, Simonei Halep.
Firma Inopha, ce își are sediul în orașul Hangzou, provincia Zhejiang (China), comercializează substanțe farmaceutice și substanțe folosite la fabricarea cosmeticelor pe piața din România, printre acestea numărându-se și roxadustat, potrivit site-ului oficial.
„Inopha este furnizor de pulbere Roxadustat API, materie primă a medicamentului HIF-PHI cu proprietate anti-anemie”, se precizează pe site-ul companiei care comercializează preparate farmaceutice și produse cosmetice în patru țări din Europa: România, Olanda, Suedia și Franța.