Sari la conținut

Nicotina: înţelegerea rolului şi a impactului ei în legătură cu fumatul

Nicotina a fost mereu percepută ca „țap ispășitor” pentru o mare parte dintre problemele legate de fumat. Nicotina dă dependență, într-adevăr, și nu este lipsită de riscuri. Cu toate acestea, contrar prejudecăților, nicotina nu este cauza principală pentru dezvoltarea bolilor asociate cu fumatul.

Cauza majoră a problemelor de sănătate și a mortalității în rândul fumătorilor o reprezintă arderea țigărilor și substanțele produse în urma acestui proces. Fumul rezultat în urma arderii țigărilor conține peste 6.000 de substanțe, dintre care 100 sunt legate de bolile asociate fumatului.

Atunci când aprinde o țigară, creierul fumătorului caută nicotină, dar, prin arderea tutunului, fumătorul inhalează inevitabil și toate aceste substanțe nocive, eliberate prin ardere.

Oamenii fumează pentru nicotină, dar mor din cauza fumului de țigară

Potrivit unui raport al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie, nicotina crește ritmul cardiac și tensiunea arterială, dar nu este cancerigenă.

Există alte afecțiuni mortale asociate fumatului, cum ar fi cancerul pulmonar, ce rezultă în principal din expunerea directă a plămânilor la substanțele cancerigene din fumul de țigară, boala pulmonară obstructivă cronică, cauzată de efectele iritante și inflamatorii ale fumului, și bolile cardiovasculare, ce sunt cauzate de efectele fumului asupra coagulării vasculare și a pereților vaselor de sânge. Niciuna nu este provocată, de fapt, de nicotină.

Pe scurt, nu nicotina e de vină, ci procesul prin care este extrasă din tutun în timpul fumatului, și anume prin ardere. Spre exemplu, produsele care încălzesc tutunul în loc să-l ardă generează niveluri semnificativ mai reduse ale substanțelor nocive în comparație cu fumul de țigară.

Material realizat cu susținerea Philip Morris România.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel