Categories: Ştiri sănătate

Nicolae Ciucă: data la care se vor încheia restricțiile în România

Premierul Nicolae Ciucă a explicat în cadrul unui interviu analizele ce se desfășoară între Cabinetul Premierului și cel a Ministerului Sănătății în vederea luîrii deciziilor celor mai potrivite pentru gestionarea pandemiei. Cu această ocazie, premierul a adus în discuție și număul cazurilor de infectări care au început să intre pe o pantă descendentă.

„Avem nevoie ca economia să poată să îşi revină şi să îşi revină cât mai curând posibil. Am avut şi avem în continuare discuţii la nivelul Ministerului Sănătăţii, cu domnul ministru Rafila şi echipa dânsului ne întâlnim şi în timpul săptămânii, şi în weekend, facem analizele necesare pe datele concrete.

Ceea ce vă pot spune în momentul de faţă este faptul că începând de sâmbăta trecută, cifrele sunt încurajatoare, am început să scădem cu 2-3 mii de infectări pe zi, chiar şi astăzi, ne raportăm la datele cu o săptămână în urmă, astăzi numărul de infectări este mai mic decât marţea trecută. Şi de ce folosim ziua de marţi? Pentru că în weekend testările nu sunt la fel, oamenii ezită să meargă la centrele de evaluare şi diagnostic şi atunci, luni, marţi şi miercuri avem date comparative din care putem să ne dăm seama cum evoluează situaţia.

Nu vreau să mă antepronunţ, am discutat cu domnul ministru Rafila şi dânsul a spus că după 15 februarie, în funcţie de datele pe care le vom avea atunci în evoluţia infectărilor, vom putea să discutăm despre măsurile care pot fi luate la nivelul guvernului.

Toate aceste decizii ale noastre trebuie să se îndrepte către creşterea economică şi vă spuneam că discutând cu o parte dintre antreprenorii români, cu oamenii din bussiness-ul românesc, am reuşit să deluşesc foarte multă voinţă şi foarte mult entuziasm şi disponibilitate la dialog, astfel încât împreună să putem să găsim soluţii pentru a produce, pentru a avea şi noi mândria şi satisfacţia că putem să aducem pe piaţă produse româneşti, că vom reuşi să găsim în magazine produse alimentare româneşti, că vom putea să cumpărăm diverse produse care sunt produse în România.

Mi-a plăcut foarte mult iniţiativa de a aloca o sumă de aproximativ 500 de milioane de euro pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea industriei de microcipuri în România. Cred că nu am pierdut dorinţa şi mândria şi nivelul de ambiţie de a avea produse româneşti. Cred că dacă reuşim să stimulăm tot ce înseamnă partea aceasta de mândrie naţională, vom avea mai multă participare şi implicare atât din partea investitorilor, cât şi din partea cetăţenilor”, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul inteviului exclusiv de la Antena 3.

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

12 minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

41 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

51 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: