Din cuprinsul articolului
Un preot a povestit cu emoție despre miracolul care i-a salvat soția – o intervenție salvatoare, un transplant de ficat care a venit exact la timp.
În România, transplantul hepatic a însemnat o premieră medicală în anul 2000, când au fost realizate primele 8 intervenții de acest tip. Însă, începuturile reale ale acestei proceduri datează din 1963, când Thomas Starzl și echipa lui din Denver (SUA) au efectuat primul transplant de ficat la nivel mondial, deschizând o nouă eră în tratamentul bolilor hepatice.
Patru ani mai târziu, în 1967, Starzl reușea primul transplant hepatic cu rată de supraviețuire, dar abia în 1983, în urma unei conferințe NIH, transplantul de ficat a fost recunoscut oficial ca metodă terapeutică. În România, pregătirile au început spre finalul anilor ’80, la Spitalul Fundeni, un centru deja cunoscut pentru expertiza sa în tratarea bolilor de ficat și pentru experiența în transplanturi renale.
Transplantul nu înseamnă doar medicină și tehnologie, ci înseamnă și încredere, speranță și povești de viață. În spatele fiecărei reușite medicale există un drum greu, format din lupta medicilor, sacrificiul unui donator necunoscut și încrederea celor care nu mai aveau altă opțiune.
În România, aceste povești sunt reale – iar unele dintre ele chiar par desprinse dintr-o minune. Așa este și cazul unui preot care, cu puțin timp înainte de Paște, a vorbit deschis despre lupta grea a soției sale, despre transplantul care i-a salvat viața și despre recunoștința profundă pe care o poartă celor care au făcut totul posibil.
„Sunteți ‘oameni ai lui Dumnezeu’ pentru că lucrați, prin mâinile domniilor voastre, pentru sănătatea și prelungirea vieții”
„Aceasta este mărturisirea și credința milenară a Bisericii noastre strămoșești ortodoxe, cum că baza tuturor minunilor stă în Atotputernicul și Atotmilostivul și iubitorul de oameni, Dumnezeu. Dumnezeu lucrează pentru oameni, prin oameni. Dacă în limbajul nostru cotidian, despre noi, clerul Bisericii, începând cu ierarhii noștri, preoții și diaconii, se spune că suntem ‘oameni ai lui Dumnezeu’, de fapt noi suntem slujitori la altare în fața lui Dumnezeu. Aș vrea să vă încredințez că și dintre dumneavoastră, mirenii, puteți fi considerați ‘oameni ai lui Dumnezeu’ pentru că lucrați, prin mâinile domniilor voastre, pentru sănătatea și prelungirea vieții semenilor dumneavoastră. Eu sunt un beneficiar indirect al minunii și al transplantului în România, dat fiind faptul că acum 19 ani eram într-o situație în care aș fi rămas singur cu o fetiță de 4 ani, care acum, din binecuvântate motive, nu poate să fie cu noi aici, spunându-mi la vremea respectivă că soția mea mai are de trăit 6 luni sau maximum un an.
Ulterior, la o zi sau chiar două după ce a avut loc transplantul, emeritul doctor chirurg Vladislav Brașoveanu mi-a spus: ‘Părinte, ce 6 luni? Nici 3 luni nu mai avea de trăit, având în vedere ce ficat avea’. Iată că minunea a avut loc. S-a realizat transplantul. Astăzi s-au împlinit 19 ani de reușită, de viață de familie, iar minunea minunilor este apoi băiatul nostru, care zilele trecute a împlinit frumoasa vârstă de 14 ani. Este primul copil născut în România dintr-o mamă cu un astfel de transplant.
De aceea, ca pentru fiecare dintre noi, cuvintele sunt prea sărace în a explica simțămintele pe care le purtăm pentru echipa de transplant de la acea vreme, parte dintre domniile lor nefiind, astăzi, printre noi. De aceea, în pragul celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îmi permit să parafrazez cuvintele Fiului lui Dumnezeu, Cel ce a spus: ‘Eu sunt învierea și viața. Cel care va crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi’. Astfel, noi suntem încredințați că atât donatorii, cât și medicii, chirurgii, cei care nu mai sunt astăzi printre noi – trupește vorbind – ei sunt vii în memoria noastră, în sufletele noastre, și vă încredințez că și în rugăciunile noastre, ale celor care ne-am bucurat și ne bucurăm de aceste minuni”, a spus părintele Dan Cojan.
