Sari la conținut

Nereguli GRAVE găsite la unul dintre cele mai mari spitale din țară. Materiale sterilizate cu valabilitate schimbată din pix

holurile spitalului
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Spital

În urma unui control al Direcției de Sănătate Publică Maramureș la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare s-au descoperit echipamente medicale expirate și materiale sterilizate la care s-a modificat termenul de valabilitate cu pixul.

Controlul igienico-sanitar a fost efectuat la secția de Chirurgie Cardiacă și în cadrul Laboratorului de angiografie de la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică au descoperit astfel că unele echipamente medicale aveau termen de valabilitate expirat.

Conducerea unității susține că vor fi luate măsuri.

„Au fost constatate aceste nereguli care au fost constatate în magaziile spitalului, parte în secții.

S-au dat, de altfel, și două sancțiuni celor doi asistenți care au folosit în mod incorect partea de materiale sanitare.

Am o comisie care în orice moment al zilei vom merge pe secțiile din spital și va verifica realitatea în timp util a secțiilor respective.

Vor verifica atât partea de respectare a protocoalelor medicale, cât și partea de prezență la serviciu”, a declarat Alexandru Oros, manager Spitalul Județean de Urgență Baia Mare pentru Antena 3 CNN.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel