Categories: Ştiri sănătate

Atenționarea ministrului Tătaru: ”Pericolul infectării este la fel de mare, iar în primele zile de după relaxare, poate mai mare”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că este îngrijorat de momentul relaxării, pentru că pericolul infectării este la fel de mare, „iar în primele zile de după relaxare, poate mai mare”.

„Mă îngrijorează momentul relaxării, acel moment în care vom avea o reluare a afluenţei de populaţie dintr-o zonă în altă, o interacţiune şi poate o recrudescenţă a transmiterii locale. Dar rămân totuşi optimist în condiţiile în care consider că precauţiile s-au înţeles, distanţarea s-a înţeles, masca în spaţiile închise s-a înţeles, regulile de igienă s-au înţeles şi atunci să sperăm că avem şi un rezultat care să nu impună şi alte restricţii. (…)

Nu am fi putut gestiona această pandemie dacă nu impuneam nişte restricţii, nu am fi putut opri nişte focare la Ţăndărei, la Suceava dacă nu impuneam carantina, nu reuşeam să oprim nişte focare la Focşani, la Suceava, la Deva dacă nu impuneam nişte reguli, chiar dacă au fost militare, dar vine un moment în care trebuie să conştientizăm că am trecut prin ceva deosebit, iar faptul că suntem la suprafaţă nu înseamnă că nu ne putem duce la fund”, a spus Tătaru, luni seara, la Digi24.

Ministrul Sănătăţii spune că se aşteaptă ca în următoarele cinci-şase zile să existe un număr de cazuri noi în scădere, însă aceste zile coincid cu primele zile de relaxare şi trebuie să existe precauţie în continuare.

„Săptămâna trecută spuneam că Bulgaria este în creştere. Noi, Suedia, Polonia şi Anglia suntem pe acel platou – unele dintre aceste ţări erau de patru săptămâni. Ceva nu lasă ca acest număr de cazuri să coboare: că sunt cazurile din căminele de bătrâni, că sunt cazurile persoanelor care îngrijesc aceşti bătrâni, că sunt cele ale personalului medical, există încă o transmitere acolo. Plus că a trebuit să gestionăm perioada de Paşte şi perioada de 1-3 mai. Mă aştept ca în următoarele cinci-şase zile să avem un număr de cazuri noi în scădere, dar aceste cinci-şase zile coincid cu primele zile de relaxare. Şi dacă ne-am temut sau am avut precauţii în zilele de Paşti, în zilele de 1-3 mai, mai avem precauţii acum şi la relaxare. Pericolul este la fel de mare, iar în primele zile de după relaxare, poate mai mare”, a subliniat Tătaru.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

22 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

52 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: