Uleiul de măsline conţine grăsimi monosaturate care scad nivelul colesterolului rău şi ajută la curăţarea vaselor de sânge.
Pe lângă rolul important pe care îl joacă în menţinerea sănătăţii inimii, uleiul de măsline ar putea reprezenta cheia către o siluetă de vis. Motivul: doar mirosul său ne poate face să ne simţim sătui. De aceea, oamenii de ştiinţă sunt de părere că dacă avem ulei de măsline pe masă vom mânca mai puţin.
Pentru demonstrarea teoriei, cercetătorii au urmări 500 de voluntari care au mâncar iaurt zilnic timp de 3 luni. Unii dintre ei au adăugat ulei de măsline, iar ceilalţi ulei de seminţe de rapiţă sau unt.
Rezultatele studiului au arătat că cei care au ales uleiul de măsline au consumat mai puţine calorii şi nu s-au îngrăşat deloc, potrivit testelor de sânge, aceştia aveau un nivel mai crescut la serotoninei (hormonul saţietăţii). Oamenii de ştiinţă de la Universităţile Munich şi Viena sunt de părere că nivelul serotoniei a crescut datorită aromei unui ingredient al uleiului de măsline.