Din cuprinsul articolului
Actrița Natașa Raab a murit la vârsta de 70 de ani. Celebra actriță se confrunta cu o boală autoimună, iar în 2020 a fost diagnosticată cu boala Parkinson.
Natașa Raab a fost nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2011).
Celebra actriță s-a născut în localitatea Huedin, din județul Cluj, la data de 15 iulie 1953.
În adolescență, Natașa Raab cânta jazz pe scena Casei de Cultură a Studenților și a Casei Armatei din Cluj. A cântat și muzică populară la Ansamblul Mărțișorul, a studiat canto cu Stela Simonetti și a jucat pe scena Teatrului Național de la Cluj, împreună cu actorul George Motoi, potrivit radiooltenia.ro.
A absolvit liceul Gheorghe Barițiu din Cluj-Napoca și I.A.T.C. București, la clasa profesorului Mircea Albulescu, promoția 1988.
Între 1979 și 1988 a fost model la Centrul de Creație UCECOM.
De la absolvire, a fost actriță la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova. A colaborat și cu Teatrul Odeon din București.
În anul 2020, actrița a fost diagnosticată cu o boală gravă, și anume Parkinson Atipic. Tot atunci, a decis să se retragă de pe micile ecrane și să se axeze pe propria sănătate, dar boala a avansat, din păcate, foarte rapid.
Emblematica actriță a realizat unul dintre puţinele roluri emblematice în publicitatea de televiziune, Coana Chiva, pentru brandul de lactate Covalact, pentru care a filmat mai multe reclame TV în ultimii ani. Cel mai recent spot a fost promovat acum patru luni.
Deși la TV și în reclame apărea cu zâmbetul pe buze, actrița ascundea foarte bine problemele cu care s-a confruntat de-a lungul timpului și care, până la urmă, i-au adus moartea.
Prietena ei, Viki s-a oferit atunci să o ajute și i-a sugerat să se mute în locuința ei. Se pare că situația Natașei Raab s-a înrăutățit începând cu anul trecut, iar de atunci n-a mai putut merge singură, fiind nevoită să stea la pat.
„Natașa nu poate merge, nu-și controlează mersul, dar mănâncă singură, iar mintea îi merge. Uneori vorbește mai greu, alteori e mai bine. Este și profesoară de dicție, așa că singură își face exercițiile de vorbire. Acum ne aflăm la mine la țară, am luat-o din casa ei din Craiova, aici vom petrece Paștele.
Acolo era mai greu, aici mă mai ajută soțul meu. Natașa ia cam 5 medicamente zilnic, după ce a fost diagnosticată cu Parkinson atipic, boală care evoluează încet. Are și un cărucior medical, cu care se deplasează, dar și un pat medical, adaptat nevoilor dânsei. S-a descurcat singură, până anul trecut, dar, în timp, n-a mai putut merge, trebuie susținută.
Intern, este însă bine cu analizele, doar mici probleme cu tensiunea. Vrea ca lumea să o rețină frumoasă, așa cum era când juca în filme.”, a dezvăluit, la momentul respectiv, doamna Viki.
Anul acesta, starea ei a devenit critică. „Nu poate deloc să mai meargă, nu mai vorbește și nici nu mai mănâncă singură. Scoate cuvinte din când în când, mai leagă fraze, dar fără o logică anume.
Se află într-o clinică privată care se ocupă de pacienți cu această boală. Din păcate, pacienții care suferă de Parkinson au nevoie de îngrijiri speciale 24 din 24 de ore, este foarte greu ca cineva să aibă grijă acasă de un bolnav.
Este vizitată de prietena ei cea mai bună, însă, în rest, nu vrea să fie văzută așa. Natașa își dorește să fie ținută minte așa cum era înainte: splendidă, fină, veselă, mereu elegantă”, mărturiseau apropiați ai actriței, în primăvara acestui an, pentru Cancan.ro.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…