Anatolia Vertadella, o femeie din Italia, în vârstă de 101 de ani, a devenit cea mai în vârstă mamă din lume după ce a născut, în martie anul trecut, un băiețel să- nătos în urma unui transplant de ovar, o intervenție care a fost criticată aspru de mulți specialiști, din cauza vârstei înaintate a pacientei. Potrivit worldnewsdailyreport.com, intervenția controversată ar fi fost realizată într-o clinica privată din Turcia, dar mama centenară a refuzat să dezvăluie numele acesteia.
Este al 17-lea copil, iat tatăl are 26 de ani
„Sunt atât de recunoscătoare că am dat naștere celui de-al 17-lea copil. Aceasta este o adevărată binecuvântare și un testament pentru puterea Creatorului”, a declarat ea, reporterilor locali, notează sanatatea.bzi.ro. Anatolia este văduvă din 1998, așa că sarcina a fost posibilă datorită unui donator de spermă. „L-am întâlnit pe tatăl lui Francesco pe internet, în timp ce încearcam să gă- sesc un tată pentru copilul meu. Acest om în vârstă de 26 de ani, este un catolic și asta este tot ceea ce contează pentru mine. Știu că nu suntem căsătoriți și că el nu va juca un rol important în viața lui Francesco, dar i-am scris Papei și i-am cerut iertare”, a explicat ea.
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…