Din cuprinsul articolului
Nămolul de la Techirghiol reîntinerește organismul. Durerile cronice trec, pielea se curăță de psoriazis iar deformările coloanei vertebrale se corectează după numai câteva zile de tratament cu nămol de Techirghiol. O arată numeroasele studii științifice și miile de pacienți români și străini care merg anual la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol.
Se spune că un bătrân tătar olog și orb pe numele de Tekir, a ajuns odată cu măgarul său din greșeală, pe malul lacului Techirghiol. S-a chinuit bătrânul ore în șir să iasă din noroiul mirositor, dar bidiviul încăpățânat nici că voia să se miște. Mare a fost însă mirarea și bucuria bătrânului când, ieșind din lac, și-a dat seama că ochii săi puteau distinge din nou o geană de lumină, iar picioarele sale, de multa vreme neputincioase, începuseră să-l asculte.
Cât despre înțeleptul său bidiviu – plăgile urâte de pe spate i se vindecaseră, iar corpul său parcă trăia o nouă tinerețe. Aflându-se despre această vindecare, puhoi de oameni au ajuns pe malul acelui lac, scăldându-se și ungându-se cu nămol pentru a-și găsi tămăduire. Și câte minuni nu se petrec acolo – ologii încep din nou să meargă, oasele înțepenite își redobândesc tinerețea, femeile își recapătă fertilitatea, iar bolnavii de piept își găsesc tămăduirea
Astăzi, virtuțile terapeutice ale aurului negru, așa cum i se mai spune celebrului nămol de la Techirgiol au fost demonstrate prin studii riguroase.
Din punct de vedere al medicului, „minunile” sunt de fapt consecinţe ale actului medical, consecinţe fireşti, argumentate solid de numeroasele studii ştiinţifice desfăşurate la Techirghiol, argumentate de asemeni de numeroasele articole şi cărţi publicate în spaţiul naţional şi internaţional, prin munca intensă şi continuă de cercetare a medicilor sanatoriului.
Sanatoriul are aproximativ 12.000 de pacienţi pe an cu durate lungi de spitalizare, în medie 12 zile. Peste 900 de pacienţi la fiecare serie de 14 zile vin vara la Techirgiol pentru a face tratament cu nămolul sapropelic şi apă sărată. Dintre aceştia, peste 15% sunt turişti străini, în principal europeni, din ţări precum Germania, Franţa, Italia şi Rusia. Sanatoriul este deschis tot timpul anului, cu excepţia unei perioade de 3 săptămâni în perioada sărbătorilor de iarnă. Cea mai aglomerată perioadă a anului fiind cea a verii atât la pavilionul de Băi reci, cât şi în baza de tratament.
”La internare, pacienţii sunt consultaţi de medicii sanatoriului, în vederea stabilirii planului terapeutic, care conţine zilnic o procedură majoră (de obicei hidrotermoterapie), electroterapie (3-4 proceduri/zi), masaj şi kinetoterapie. Pe parcursul spitalizării, sunt necesare minim 2 reconsulturi atât pentru stabilirea unui tratament optim, cât şi pentru evaluarea stării de sănătate, a reacţiilor adverse şi pentru cuantificarea progreselor făcute în recuperarea funcţională”, explică directorul medical.
Pentru pacienţii asiguraţi (pensionari, salariaţi, copii, etc) se achită o contribuţie personală care variază în funcţie de confort, de la 130lei/zi/persoană până la 250lei/zi/persoană. Diferenţele se referă doar la condiţiile de cazare (saloane, rezerve standard, rezerve îmbunătăţite), masa şi tratamentul fiind identice. Pentru neasiguraţi (inclusiv pacienţii străini) tariful este de între 270 și 360 lei/zi/persoană şi include cazarea, masa pensiune completa, tratament (minim 2 consulatii medicale la initierea tratamentului si la final + aplicatii balneare majore + proceduri de masaj + sedinte de kinetoterapie + aplicatii de electroterapie).
Mai multe informații despre tarife și condiții de internare puteți găsi pe site-ul Sanatoriului.
Alături de factorii naturali de elită, staţiunea Techirghiol beneficiază de existenţa uneia dintre cele mai moderne baze de tratament fizio-terapeutic din tara noastră, aflată în incinta sanatoriului. Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol a primit premiul THE BEST SPA la al 63-lea Congres Ştiinţific Internaţional al Federaţiei Mondiale de Hidroterapie şi Climatologie, desfăşurat în Tunisia, Hammamet, în perioada 1-2 noiembrie 2010.
Când este întrebată cum a rezistat în timp Sanatoriul de la Techirghiol, dr. Elena-Valentina Ionescu spune: ”Calitatea personalului cred că e cheia spre succes şi nu aş exagera cu nimic când v-aş spune că angajaţii noştri (începând de la muncitori necalificaţi, băieşiţe, brancardieri şi ajungând la comitetul director) şi-au făcut întotdeauna treaba cu devotament, simţ de răspundere, au ştiut să anticipeze şi s-au adaptat în timp util schimbărilor din cei 121 ani de activitate. Şi aşa cum deseori îmi place să cred: Este un loc binecuvântat de Dumnezeu!
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…