Sari la conținut

Mutația Epsilon mult mai periculoasă decât Delta. Deja s-a extins în Europa! Să ne așteptăm la un nou lockdown?

Mutația Epsilon
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Varianta Epsilon sau linia B.1.429, cunoscută și sub numele de CAL.20C este una dintre variantele SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19. A fost detectat pentru prima dată în Statele Unite ale Americii .

Epsilon se prezintă cu o serie de mutații care au făcut-o să intre în grupul variantelor virusului SarsCoV2 care provoacă îngrijorare, așa-numitul VOC (Variants of concern). Mutațiile au fost detectate de cercetările coordonate de biochimistul Matthew McCallum, de la Universitatea din Washington din Seattle, și publicate în revista Science.

Studiul coordonat de către McCallum și publicat în revista Science dorește să sublinieze importanța secvențierii mutațiilor – ca fiind o armă importantă în contracararea circulației virusului. Cercetarea a analizat 57 de probe, în urma cărora  a observat trei mutații care fac ca varianta Epsilon să fie rezistentă la anticorpi și care se găsesc pe proteina Spike, ”gheara” moleculară folosită de virus pentru a intra în celule.

Datele obţinute indică faptul că varianta Epsilon, cu cele trei mutații ale sale, este rezistentă atât la anticorpii generați de vaccinurile ARN mesager, cât și la cei produşi de infecția cu virusul SarsCoV2. Observațiile publicate se bazează pe analizarea plasmei colectate de la 15 persoane vaccinate cu două doze de Moderna, de la 33 vaccinate cu două doze de Pfizer-BioNtech și de la 9 persoane care au fost infectate cu SarsCoV2.

Semnalată în California la începutul anului 2021, în luna mai, varianta Epsilon era răspândită în 34 de țări și conform datelor GISAID din ultimele patru săptămâni, acum este prezentă în 44 de țări, din Statele Unite până în Coreea de Sud, India și în Japonia. În Europa au fost raportate cazuri în Danemarca (37), Germania (10), Irlanda și Franța (7), Țările de Jos și Spania (5), Elveția (4), Norvegia (3), Suedia, Finlanda și Italia (2 ), Belgia (1).

Anunțul survine după o serie de evenimente care, puse cap la cap, pare să ne ducă, din nou, către un lockdown general. Pe lângă Epsilon și Delta, varianta Lambda nu este deloc de neglijat.

Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, a cerut duminică francezilor să se vaccineze în număr cât mai mare, el avertizând că Franţa s-ar putea îndrepta spre valul patru al epidemiei de Covid-19, până la sfârşitul acestei luni, din cauza răspândirii variantei Delta, care este mult mai contagioasă, transmite Reuters.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel