Sari la conținut

Muştarul, armă antincancer şi antidemenţe. Iată şi alte motive pentru care este un condiment-minune

mustar
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Remedii naturale

Fie că îl consumaţi sub formă de seminţe pisate sau întregi, fie ca pastă, muştarul este un adevărat aliat în lupta cu durerile de cap, simptomele menopauzei, carenţele de vitamine şi minerale, aducând chiar şi un pic de fericire.

„Triptofanul, un aminoacid esenţial, considerat aminoacidul fericirii (precursor al serotoninei, responsabilă de starea de bine a organismului) se găseşte în cantităţi importante în seminţele de muştar”, detaliază specialiştii Puia Negulescu şi Gheorghe Mencinicopschi.
Armă anticancer şi antidemenţe

Chiar dacă de multe ori e văzut doar ca un condiment fără cine ştie ce valoare, muştarul are beneficii „ascunse”. Seminţele de muştar conţin fitonutrienţi ce împiedică dezvoltarea celulelor canceroase şi previn apariţia cancerului gastrointestinal.

„Principalul efect benefic al muştarului este acela că ajută digestia prin stimularea sucurilor gastrice, a secreţiilor biliare şi prin stimularea tranzitului intestinal. De aceea, e indicat în afecţiunile stomacului, care implică o secreţie scăzută de suc gastric, în lipsa poftei de mâncare sau în constipaţie”, detaliază Rodica Tenu, nutriţionist Unilever.

Un alt avantaj al seminţelor de muştar e conţinutul de seleniu şi magneziu, substanţe benefice pentru reducerea prevalenţei artritei reumatoide şi severitatea astmului, datorită proprietăţilor antiinflamatorii. Pe de altă parte, magneziul scade presiunea arterială.

„Aportul mare de minerale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, magneziu şi seleniu) transformă acest condiment într- un ajutor important în remedierea eventualelor deficienţe ce pot avea efecte negative asupra organismului”, completează nutriţionistul Rodica Tenu.

Şi inima se află printre „beneficiari”. S-a dovedit că muştarul reduce riscul apariţiei unui eveniment cardiovascular. În unele studii, se arată că substanţele din muştarul galben pot preveni chiar şi maladia Alzheimer.

Muştarul este folosit şi în medicina populară, mai ales sub formă de cataplasme pentru tratarea bolilor bronho-pulmonare. Pentru tratarea bronşitei, astmului şi pneumoniei se aplică o cataplasmă cu făină de muştar pe piept şi se menţine atât timp cât senzaţia de arsură nu este foarte puternică. Se îndepărtează şi se acoperă zona. „Cura” cu muştar este contraindicată în cazul copiilor sub 6 ani.

Aliat în cura de slăbire: trei calorii per linguriţă

Potrivit cercetătorului Jaya Henry de la Institutul Politehnic Oxford, din Anglia, dacă veţi consuma o linguriţă cu muştar iute în timpul mesei, rata metabolismului va creşte cu până la 25% şi se va menţine astfel timp de mai multe ore, ducând la o ardere suplimentară de aproximativ 45 de calorii, raportat la o masă care a însumat 700 de calorii.
În ciuda „puterilor” sale, muştarul este eficient pentru slăbit numai dacă este consumat împreună cu alimente care ard grăsimile, în cadrul unui regim hipocaloric. Miraculoasele seminţe acţionează deci ca un stimulent suplimentar pentru sistem, pe lângă dietă, aşa că nu vă sfiiţi să puneţi muştar în sandvişuri, în sosurile pentru salate sau pe mâncărurile din pui ori din peşte.
Gustul său deosebit este recunoscut în bucătăriile din întreaga lume. Adăugarea a una-două linguriţe cu seminţe potenţează gustul preparatelor pe bază de curry, al celor din fasole ori din mazăre, dar şi al celor ce conţin carne.
Înainte de a fi utilizate, seminţele trebuie coapte într-o tigaie, la foc mediu, timp de câteva minute, până când încep să miroasă şi să pocnească. Puteţi, de asemenea, să le pisaţi pentru a le folosi ca şi condiment sau puteţi încerca să vă preparaţi propriul muştar, adăugându-le în sosuri vegetale.
Dacă aţi cumpărat un soi de muştar clasic îl puteţi combina cu piper Cayenne (roşu), ardei iute ori hrean, pentru a-l face mai pişcător şi a vă asigura că atunci când îl consumaţi veţi arde mai multe grăsimi.

„De multe, ori, muştarul este folosit în curele de slăbire pentru că nu are calorii şi nici colesterol. În schimb, aduce nutrienţi (proteine, calciu, magneziu şi potasiu)”, detaliază Bogdan Ioachim, specialist în nutriţie al companiei Danone.

INDICAŢII

Benefic în tratamentul constipaţiei sau al migrenelor

Specialiştii vă dau câteva sfaturi concrete despre cum să folosiţi acest condiment în anumite situaţii.

  • pentru constipaţie cronică sunt utile 1-2 linguri de seminţe de muştar alb pe stomacul gol;
  • pentru intoxicaţii puteţi folosi o linguriţă de seminţe de muştar negru cu făină amestecate într-un pahar cu apă. Trebuie administrat pe stomacul gol deoarece provoacă un acces de vomă prin care se elimină materiile toxice care au dat intoxicaţie;
  • lipsa poftei de mâncare „se drege” cu o linguriţă de seminţe de muştar negru cu lapte;
  • o bună circulaţie poate fi ajutată de boabe de muştar combinate cu apă caldă. Nu se recomandă celor cu tensiune arterială;
  • băile cu boabe de muştar sunt utile în migrene.
Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”. Și-a început activitatea de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”,în 2012, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel