Cancerul colorectal evoluează lent. Dacă boala este depistată în stadiu incipient, nu pune probleme, se vindecă relativ ușor. Apare când celulele anormale cresc în mucoasa intestinului gros (numită și colon) sau în rect.
Boala afectează femeile și bărbații în egală măsură și se situează pe locul al doilea ca rată a mortalității cauzate de cancer în SUA.
Polipii cresc înăuntrul intestinelor, majoritatea sunt inofensivi, dar unii au potențial cancerigen, dacă nu sunt extirpați la timp.
Factorii de risc sunt: vârsta – sunt predispuse persoanele cu vârsta de peste 50 de ani. Cei care suferă de boli intestinale, inflamatorii și evident factorul genetic, cei care au mai avut în familie membri cu cancer colorectal sau polipi precanceroși în colon.
Puteți preveni această boală cumplită evitând câteva lucruri total dăunătoare:
Cancerul colorectal nu dă semne, așadar controalele medicale sunt esențiale. Cu cât depistați mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele de vindecare.
Pe măsură ce boala înaintează, apar durerile abdominale acute, scaun cu sânge, constipație sau diaree, pierdere în greutate inexplicabilă sau oboseală. Când apar deja aceste simptome grave, tumorile deja sunt foarte mari și mult mai greu de tratat.
După vârsta de 50 de ani, este esențial să vă faceți câte o colonoscopie din 10 în 10 ani. Este modul de a depista cancerul colorectal. Medicul dv. vă va extirpa polipii canceroși.
Care sunt STADIILE cancerului colorectal
Medicii clasifică stadiile cancerului. Cu cât este mai mare cifra, cu atât mai avansat este și cancerul, nu contează întotdeauna dimensiunea tumorii.
Stadiul 0: Cancerul se află în mucoasa internă a colonului sau în rect.
Stadiul 1: Boala s-a extins până în stratul muscular al colonului sau al rectului.
Stadiul 2: Boala s-a extins și în afara colonului și a rectului
Stadiul 3: Cancerul s-a extins și la ganglionii limfatici din apropiere
Stadiul 4: Cancerul s-a răspândit și la alte organe, cum ar fi ficatul, plămânii sau oasele.
Perspectiva vindecării depinde foarte mult de stadiul cancerului. Doar medicul care se ocupă de caz poate estima șansele de vindecare sau supraviețuire ale unui pacient.
De aceea, este foarte bine să vă informați în legătură cu cancerul de colon și neapărat să vă faceți analize, mai ales dacă vă încadrați în categoriile de risc enumerate mai sus.
Preveniți CANCERUL având un stil de viață sănătos
Puteți adopta un regim de viață sănătos, care să vă reducă drastic șansele de a dezvolta această boală.
Mâncați alimente nutritive, nu calorii goale. Faceți exerciții și supravegheați-vă greutatea. Astfel, veți scădea cu 45%!!!! șansele de a face cancer colorectal.
Societatea Americană de Cancer recomandă o alimentație bazată pe fructe și legume, evitarea până la excludere a cărnurilor roșii sau procesate și un consum variat de cereale integrale. Acest regim vă va ajuta și să vă păstrați o greutate optimă.
De asemenea, Societatea Americană de Cancer recomandă 150 de minute pe zi de exerciții moderate, plimbare sau 75 de minute de exerciții intense, cum ar fi alergatul.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…