Din cuprinsul articolului
Mucenicii. Sfintii 40 de Mucenici sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa, in fiecare an, pe data de 9 martie. Acesti mucenici au trait in vremea imparatului Licinius (308-324), prigonitor al crestinilor. Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia erau soldati crestini si faceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia.
Acestia nu erau doar romani de origine, ci si greci, amestecati cu armeni. Pentru că au refuzat să se închine idolilor, au fost întemnițați și bătuți cu pietre. Au suferit chinuri groaznice, drept pedeapsă pentru credința lor creștină.
Tradiţia de a prepara mucenici în familie se respectă în toate zonele ţării. Femeile pregătesc 40 de figurine din aluat, numite „sfinţişori sau mucenici”, în funcţie de zona geografică. Mucenicii împletiţi din aluat dospit au forma cifrei opt şi reprezintă simbolul echilibrului cosmic, al veșniciei. Mucenicii sunt unşi cu miere, iar deasupra se presară nucă măcinată, simbolul belşugului .
În Muntenia există tradiţia preparării mucenicilor cu „zeamă”. Mucenicii sunt făcuţi tot din aluat, în forma cifrei opt, apoi deasupra se toarnă un sirop preparat din apă, miere şi mirodenii. În farfurie se adaugă nucă. Figurinele din aluat sunt simbolul mucenicilor, iar siropul aminteşte de lacul îngheţat unde creştinii au primit cununa mucenicească. După preparare, mucenicii se duc la biserică pentru a fi binecuvântaţi de preoţi, iar primele porţii de mucenici se împart săracilor, copiilor din vecini, apoi rudelor.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…