Din cuprinsul articolului
Potrivit statisticilor, un român consumă în medie 90 de kilograme de pâine pe an. Experţii atrag atenţia că mai ales persoanele obeze, cele cu alergii la gluten sau diabeticii trebuie să aibă grijă la cantitatea de pâine consumată, dar şi la calitatea acesteia.
Celebrul chef Florin Dumitrescu a declarat că nu consumă deloc pâine luată din comerț, mai ales după ce a văzut cum un brutar a turnat un lichid folosit la fabricarea pâinii care s-a scurs și a găurit podeaua de beton.
Florin Dumitrescu, cunoscut jurat Tv, a tras un semnal de alarmă cu privire la consumul de pâine, un aliment de bază pentru mulți români.
Într-un interviu recent acordat în cadrul unui podcast, celebrul bucătar a povestit despre un incident care l-a șocat. Un prieten de-ai săi, care deținea o brutărie, a observat cum un afânător lichid utilizat în producția de pâine a provocat o gaură de 12 centimetri în betonul atelierului său, potrivit Gândul.
Acest incident l-a făcut pe Dumitrescu să sublinieze importanța alegerii conștiente a pâinii pe care o consumăm zilnic.
„Dacă vrei, te fac să nu mai mănânci pâine în viața ta”, a declarat Dumitrescu, explicând că ingredientele folosite în pâinea ieftină pot fi dăunătoare sănătății. El a mărturisit că, din acest motiv, preferă să mănânce lipie, realizată doar din făină și apă.
Câtă pâine este indicat să consumi zilnic
În general, specialiştii recomandă un consum de maxim 400 de grame de pâine pe zi şi un consum mediu de 250 de grame de pâine pe zi. Dar în stabilirea cantităţii de pâine pe care o putem mânca într-o zi trebuie luat în calcul şi ce mâncăm pe lângă aceasta.
Un bărbat trebuie să consume în jur de 2.000 de calorii pe zi, pentru a se menţine la greutatea avută, iar o femeie în jur de 1.500 de calorii pe zi. Dacă luăm în calcul faptul că 100 de grame de pâine conţin circa 250 de calorii, ajungem la concluzia că dacă un bărbat consumă 800 de grame de pâine pe zi, iar o femeie 600 de grame de pâine pe zi, acele persoane nu ar trebui să mai mănânce nimic altceva, într-o întreagă zi, dacă nu vor să ia kilograme în plus.