Sari la conținut

Motivul real pentru care ar fi fost retras un medicament eficient din schema de tratament pentru COVID-19. Dr. Virgil Musta: ”Un război al companiilor mari de medicamente”

Din cuprinsul articolului

Medicament eficient, retras. Două avize negative pentru hidroxiclorochină au fost emise după publicarea unui studiu în prestigioasa revistă științifică The Lancet. Săptămâna trecută, respectivul studiu descria drept ineficientă și uneori riscantă folosirea hidroxiclorochinei în tratarea bolii Covid-19. Motiv pentru care OMS, Organizația mondială a sănătății, a decis să suspende imediat testele clinice cu acest medicament în mai multe țări din lume. Medicii susțin însă că în spatele acestei decizii ar fi interesele companiilor farmaceutice. 

Medicament eficient, retras de OMS

“Inițial a fost un medicament considerat foarte promițător. Brusc a devenit indezirabil, pentru că ar avea mai multe efecte negative decât pozitive. Eu cred că adevărul e undeva la mijloc și că, din păcate, intervine un război al companiilor mari de medicamente. Eu cred că noi ca profesioniști trebuie să vedem situația reală. Într-adevăr, medicamentul dă reacții adverse, dar dacă știi când și cui să-l administrezi, este eficient. Noi, cel puțin, (medicii din Timișoara – N.R.) nu am avut, la pacienții cărora le-am administrat acest medicament, acele reacții adverse pe care se face atât de mult caz în aceste comentarii legate de ineficiența și efectele negative ale preparatului”, a declarat medicul infecționist Virgil Musta la Medika TV.

Hidroxiclorochina, folosită în principal pentru tratarea malariei, a început să fie folosită în cazurile COVID-19 după ce Didier Raoult, un renumit profesor francez, specialist în boli infecțioase, a publicat două studii privind eficiența acesteia în cazurile de infecții cu noul coronavirus. O contribuție majoră pentru celebritatea hidroxiclorochinei a avut-o însă președintele SUA, Donald Trump. Trump a recomandat folosirea acestei substanțe încă de la începutul pandemiei, iar de curând a șocat întreaga opinie publică, anunțând că ia zilnic hidroxiclorochină, preventiv.

Organizația Mondială a Sănătății a introdus hidroxiclorochina pe lista posibilelor tratamente pentru COVID-19 în Solidarity, un studiu clinic internațional, care a fost lansat la sfârșitul lunii martie. Un studiu paralel, Discovery, a fost inițiat și în Franța. Până acum au fost înregistrate circa 80 de studii pe tema efectelor medicamentului, dar cele mai multe sunt în fază incipientă.

OMS a oprit studiul clinic după apariția unei lucrări în The Lancet, care a arătat că nu a fost găsit nici un efect pozitiv al tratamentului cu hidroxiclorochină.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel