Motivul incredibil pentru care uleiul de măsline este atât de EFICIENT în curele de SLĂBIRE

Uleiul de măsline conţine grăsimi mononesaturate, care scad nivelul colesterolului rău şi ajută la curăţarea vaselor de sânge.

Pe lângă rolul important pe care îl joacă în menţinerea sănătăţii inimii, uleiul de măsline ar putea reprezenta cheia către o siluetă de vis.

Deşi se credea iniţial că beneficiile uleiului de măsline se datorează conţinutului de antioxidanţi, recent un nou studiu a demonstrat că o parte din beneficiile asociate uleiului de măsline se datorează aromei sale.

Studiul a descoperit că uleiul de măsline extravirgin creştea sentimentul de saţietate în rândul consumatorilor, atunci când era comparat cu alte uleiuri şi grăsimi. O altă etapă a acestei cercetări a demonstrat că simpla asociere a mirosului de ulei de măsline unui aliment diferit, prin adăugarea unui extract aromatic, reducea cantitatea de calorii pe care oamenii le consumau, îmbunătăţind totodată reacţia glicemică.

Mirosul şi gustul sunt două simţuri care prezintă o legătură puternică între ele, lucru cunoscut de cercetători. Studii mai vechi au arătat că manipularea aromei unor alimente poate influenţa cantitatea consumată de oameni. De exemplu, prin intensificarea mirosului şi a aromei unui desert, oamenii pot fi manipulaţi pentru a mânca bucăţi mai mici.

Cercetătorii afirmă că impactul pozitiv al aromei de ulei de măsline se datorează unor compuşi ce se găsesc în abundenţă în acest ulei, mai ales hexanalul, despre care se spune că se aseamănă cu mirosul ierbii proaspăt cosite.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

22 de minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

53 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

o oră ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

o oră ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Citeste si: