Sari la conținut

„Moșii de toamnă” în 2024. De ce face Biserica pomenirea morților: După moarte urmează JUDECATA

Moșii de toamna 2024
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Moșii de toamna

„Moșii de toamnă” în 2024. De ce face Biserica pomenirea morților? Nu întâmplător. „Moșii” sunt într-o zi de sâmbătă, ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la Iad, ca să elibereze din el pe toți drepții adormiți.

În 2024, pomenirea Moșilor de toamnă se va face pe 2 noiembrie. Biserica face pomenirea celor adormiți sâmbătă și pentru că această zi precede duminica – ziua Învierii – numită și cea dintâi zi a noii creații sau a opta zi, ziua veșniciei.

Biserica Ortodoxă face trei mari pomeniri ale sufletelor celor trecuţi în nefiinţă: vara, toamna şi iarna. „Moşii de toamnă” sunt pomeniți în fiecare an în prima sâmbătă din noiembrie.

Moșii de toamnă, „O formă a cultului strămoşilor”

De Moși, în biserici au loc slujbe şi se împart pachete cu mâncare. Oamenii aprind lumânări care semnifică atât lumina credinţei, cât şi a faptelor bune ale celui comemorat.

Se spune că în această zi e bine să fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat, iar femeile să aibă capul acoperit. În lumea satului se spune că în această zi nu este bine să spălăm haine sau să facem alte munci.

Cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu explică: „Provenită din cultul arhaic, sărbătoarea îşi are originea încă din timpul geto-dacilor şi reprezintă o formă a cultului strămoşilor.

Această tradiţie este sărbătorită în fiecare anotimp: Moşii de primăvară (mucenici), Moşii de vară (sâmbăta ce precede Rusaliile), Moşii de toamnă (celebraţi la Ziua Crucii, la Sfânta Maria Mică) şi Moşii de iarnă. Această sărbătoare nu are o dată fixă. A fost aleasă ziua de sâmbătă, deoarece este ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul s-a coborât în iad pentru a-i elibera pe toţi drepţii adormiţi”, explică cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu, potrivit Adevărul.

De ce facem pomenire morților?

Credincioşii obişnuiesc să se roage sau să pomenească în această zi pe toţi cei adormiţi din neam.

„Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existența în alt mod de existența.

Hristos îi va dărui cuvântului «adormit», înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casă lui Iair, a cărui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: «Nu plângeti; n-a murit, ci doarme» (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecată particulară, în urmă căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință, stări date de modul viețuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărțit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecată Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc și când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferință”, mai arată Sorin Mazilescu.

Sfânta Liturghie

Rugăciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

În toate lăcaşurile de cult, după Sfânta Liturghie, se vor oficia parastase de obște pentru cei decedați.

„Noi ortodocșii ne rugăm pentru cei morți, pentru că avem credință că prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugăm va ajunge la Judecată universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărțit de trup”, explică cercetătorul etnografic.

La Proscomidie, preotul scoate din prescură miridele pentru morți și le așază sub Sfântul Agneț, rostind numele morților de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. În cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul și Sângele Domnului:

„Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniți), participa la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul Lui Hristos de pe Sfântul Disc”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel