Moșii de Toamnă. De ce este atât de important să îi pomenim pe cei plecați dintre noi, ce se întâmplă cu sufletele lor

Moșii de Toamnă, în prima sâmbătă din noiembrie. Cum te pregătești și care este simbolul profund pe care trebuie să-l știe toată lumea.

Moșii de Toamnă reprezintă, de fapt, pomenirea tuturor persoanelor dragi din viața noastră, un eveniment important al toamnei.

În prima sâmbătă din noiembrie, preoții sfințesc cu o slujbă aparte toate darurile credincioșilor, care se oferă întru amintirea celor care au plecat dintre noi.

Pomenirea celor adormiți este un lucru important, o tradiție importantă, cu multe semnificații.

Potrivit tradiţiei, prima zi de sâmbătă din luna noiembrie are o semnificaţie spirituală aparte. Biserica Ortodoxă rânduieşte în această zi pomenirea tuturor celor adormiţi Întru Domnul. În popor, această slujbă specială, oficiată în toate lăcaşurile ortodoxe, este cunoscută sub numele de Moşii de toamnă.

Cuvântul “moşi” vine de la “strămoşi”, şi se referă la persoanele trecute la cele veşnice. Cu apelativul “moşi” sunt numiţi nu doar morţii, ci şi principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum şi pomenile făcute pentru ei.

Sâmbăta e ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, ca să elibereze din el pe toţi drepţii adormiţi. Biserica face pomenirea celor adormiţi sâmbăta şi pentru că această zi premerge duminicii – ziua Învierii – numită şi cea dintâi zi a noii creaţii sau a opta zi, ziua veşniciei.

Credincioşii însoţesc pomelnicele cu câte o prescură şi o lumânare aprinsă. Ei aduc darul lor de pâine Lui Hristos, iar Hristos primindu-l îl întoarce prefăcut în trupul Său. Relaţia omului cu Dumnezeu este un continuu schimb de daruri.

Prin moarte omul nu ajunge la nefiinţă

În Slujba Înmormântării moartea trupească e considerată o mutare, o schimbare de locuinţă de la cele trecătoare la cele veşnicie. Viaţa veşnică este o certitudine, iar existenţa pământească este definită ca “viaţa cea trecătoare care este umbra fără fiinţă, vis de înşelăciune care se arată ca o nălucă, chin al vieţii pe Pământ”.

În pericopa evanghelică de la această slujbă se spune: “şi vor ieşi cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii”. Aşa încât învierea nu este opţională. Acest lucru reiese şi din Epistola către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel: “Fraţilor, despre cei care au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi Întru Iisus, îi vă va aduce împreună cu El.”

Noi ortodocşii ne rugăm pentru cei morţi, pentru că avem credinţă că prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugăm va ajunge la Judecată universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup, potrivit ziuaveche.ro.

Toţi cei care au adormit şi toţi cei ce trăim în această lume ne aflăm într-o tainică şi mai presus de fire comuniune de viaţă, rugăciune şi dragoste frăţească. Prin această legătură cei vii îi ajută pe cei morţi. Astfel a rânduit dragostea Lui Dumnezeu, voind ca unul să se mântuiască prin celălalt.

Pe această legătură se întemeiază parastasele Bisericii noastre, care dintru început le săvârşea şi se ruga pentru cei adormiţi. Dacă parastasele nu ar fi folosit pe cei morţi, Biserica nu le-ar fi săvârşit şi nu s-ar fi rugat pentru ei. Despre parastase şi pomeniri ale morţilor amintesc vechile rânduieli şi scrieri bisericeşti creştine: “Noi îi poftim pe săraci şi nevoiaşi la ospăţ, pentru că astfel serbarea noastră să devină pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasmă bine plăcută Lui Dumnezeu”.