Sari la conținut

Monica Tatoiu despre „scandalul vergeturilor” marca Buhnici: „Dacă eram soția lui, îi dădeam una după ceafă”

Monica Tatoiu, femeie de afaceri
Sursă foto: arhiva
Monica Tatoiu, despre averea ei

George Buhnici a scandalizat România cu declarațiile sale privind vergeturile și celulita unei femei, dar și ce își dorește să vadă atunci când vine la plajă. În tentativa de a-și complimenta soția, acesta a sugerat femeilor să mai treacă pe la sala, susținând că soția sa arată ca o minoră.

Declarațiile sale nu au rămas netaxate de Monica Tatoiu, o feministă convinsă.

”Nu se face, îmi pare rău. De pildă, eu am psoriazis. Și ce ar trebui să fac, să mă învălui ca niște femei din Arabia Saudită? Dacă ești grasă, nu ieși pe plajă? Plus că, dacă eram soția lui, îi dădeam una după ceafă că se uită după altele. Dacă e să o luăm așa… Sunt lucruri care nu se fac”, a declarat Monica Tatoiu pentru FANATIK.

Monica Tatoiu, cunoscută în lumea afacerilor, vrea să creadă că vloggerul Buhnici a făcut aceste declarații pentru că și reclama negativă este tot reclamă. Monica Tatoiu a dat un exemplu celebru în acest sens, declarațiile unui șef de la revista Playboy, din anii 2000, care a stârnit un adevărat scandal după ce a publicat un articol cu titlul “Cum să îți bați nevasta fără să îi lași urme”.

”În același timp, pentru mine e o suspiciune de reclamă. E o formă de a-și face publicitate, dar poți să pierzi contracte. Declarația lui se înscrie în aceeași linie ca acele ale redactorului șef de la Playboy, care a spus ”Cum să îți bați nevasta fără să îi lași urme” și apoi și-a pierdut job-ul. Aceleași declarații nefericite.

Publicitatea negativă este bună, dar dacă trece de anumite marcaje, pierzi. La așa ceva naționalele se delimitează. El are contracte cu firme. Altfel, am înțeles că e un om mișto din alte puncte de vedere”, a mai declarat Monica Tatoiu, pentru FANATIK.

Criza vârstei de 40 de ani

”La bărbații care depășesc vârsta de 40 de ani e o problemă. Panica aia se externalizează. Și aruncă insuccesul în altă parte și apare acest tip de mesaj. Dar nu se face! Lucrurile se fac până la un anumit punct. Soția lui ar fi trebuit să reacționeze, să fie exponentul femeilor jignite, să salveze numele familiei”, a mai declarat Monica Tatoiu.

George Buhnici: ”Dacă o spune un comediant, e umor?”

George Buhnici a avut o primă reacție după ce a spus că soția lui, Lorena, arată ca o ”minoră”, lucru pe care l-a evidențiat și în trecut. Acum însă, fosta vedetă Pro TV a recunoscut că vine pe litoral să vadă „piele fără vergeturi”.

„Nu e prima dată când îmi complimentez soția că arată mult mai tânără. O fac constant, am făcut-o și acum vreo trei ani când am spus că arată ca o minoră într-o postare pe Instagram. Era evident o metaforă. Dacă o spune un comediant, e umor?

Dacă o spun eu, de ce devine altceva decât o glumă, fie ea și de slabă calitate? Oricine mă cunoaște știe ce relație am cu soția și că nu încurajez pedofilia. O persoană obeză nu alege să fie obeză.

E treaba noastră ca societate să încurajăm, să motivăm și să punem presiune pentru ca o problemă de sănătate publică să nu devină noua normalitate”, a scris George Buhnici pe blogul personal.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel