Din cuprinsul articolului
Monica Pop. Peste 4000 de oameni au făcut covid de la vaccin. Ce explicații a dat șeful campaniei naționale de vaccinare anti-covid?
Conform statisticilor, aproape 4.000 de români s-au infectat cu coronavirus după ce au primit prima doză de vaccin anti-covid. De asemenea, alte 446 de persoane au făcut COVID-19 după rapel.
„După prima doză de vaccin, în perioada 27 decembrie 2020 – 21 februarie 2021, un număr de 3.969 de persoane, reprezentând 0,49% din numărul celor imunizaţi, au fost testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2”, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță.
Majoritatea acestor persoane, 95% dintre ele, au fost vaccinate cu serul produs de BioNTech Pfizer, 4,6% cu vaccinul produs de Moderna și 0,4% cu serul produs de compania AstraZeneca. Cum a explicat șeful campaniei naționale de vaccinare anti-covid acest fenomen?
„Mediana timpului scurs de la momentul vaccinării până la momentul în care a fost depistată această infecție a fost de 7 zile, ceea ce înseamnă că persoanele respective au fost diagnosticate în intervalul de timp în care nu a apărut nivelul de anticorpi la un titlul protector.
De asemenea, foarte probabil vorbim de situații în care acele persoane erau fie în perioada de incubație la momentul vaccinării, fie au fost în fază de infecție asimptomatică sau au fost expuse ulterior momentului vaccinării, având în vedere că perioada de incubație pentru infecția cu SARS-CoV-2 e cuprinsă între 2 și 14 zile”, a subliniat dr. Gheorghiţă.
Monica Pop. Peste 4000 de oameni au făcut COVID de la vaccin
Medicul oftalmolog Monica Pop este de părere că cei 4.500 de români care au făcut covid după vaccinare, l-au făcut, de fapt, de la vaccin!
„Greu de înţeles de ce unii medici nu spun adevăruri! E foarte clar că cei 4.500 care au făcut COVID după vaccinare l-au făcut de la vaccin! Ştie orice medic că vaccinurile pot provoca boala! Instruiţi-vă şi veţi vedea!
Rog autorităţile şi colegii să nu mai spună lucruri neadevărate oamenilor, nu e moral şi nici benefică inducerea în eroare!”, a scris medicul Monica Pop, joi, pe pagina de Facebook.
Pe de altă parte, Monica Pop se arată o susținătoare a măștilor de protecție.
„Masca protejează, să știți! Toți chirurgii din lume poartă mască la operații! Dintotdeauna! Nu pentru că protejează!? Ati vazut vreodata chirurgi la ” lucru” fără mască ?! Categoric nu! Masca are rolul ei de protectie asta e clar!
Desigur, nu sunt ok exagerarile cu schimbatul des. Cu purtatul permanent, oriunde, dar, ca e un mijloc bun de protectie si de profilaxie. Asta e clar, in opinia mea ! Si nu cred că mă înșel!