Din cuprinsul articolului
Monica Pop, mesaj pentru guvernanți: Încetați cu numirile politice și lăsați medicii să fie manageri! E normal să conducă un spital public cineva care habar n-are?
Medicul oftalmolog Monica Pop a reacționat, după scandalul de la Urziceni, când o femeie a născut pe asfalt, chiar în fața spitalului, moșită de angajații de pe Ambulanță.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a dispus o serie de controale ca urmare a acestui scandal, iar primarul din Urziceni, Constantin Sava, a suspendat-o din funcţie pe managerul Spitalului Urziceni, Daniela Elena Ianuş.
Mai mult, în urma scandalului de la Urziceni, s-a aflat că Daniela Elena Ianuș, fostul manager al Spitalul Municipal din Urziceni din 2017, este expert contabil cu studii universitare din anii 1980 de economie a industriei și agriculturii și asociat la societatea Agroman Com SRL Ialomița, care se ocupă cu cultivarea orezului, legumelor și plantelor cu semințe oleaginoase, unde a fost și director economic.
Medicul Monica Pop face un apel la cei care au puterea deciziilor și le cere ca funcția de manager de spitale de stat să fie exclusiv atribuită medicilor.
„Decidenți, treziți-vă! Managerii de spital de stat trebuie să fie obligatoriu numai și numai medici! Se știe bine că e așa! S-a și demonstrat clar!
E normal să conducă un spital public cineva care habar n-are?!! Cum poate el aprecia din punct de vedere profesional un medic, asistentă sau infirmieră??!! Repet: habar n-are! Și foarte periculos!
Spun asta de ani de zile! Au schimbat POLITIC legea numai pentru ca anumite persoane susținute POLITIC să acceadă la o funcție! Nici măcar nu-i aleg din punct de vedere moral!
Sunt, dar foarte foarte puțini cei de altă meserie care au făcut ceva într-o asemenea funcție. Pot exemplifica doi sau trei. În rest, jos de tot!
Nu consider că toți managerii medici sunt sau au fost niște iîngeri, departe de mine! Dar sunt mulți de mare excepție sși care vor rămâne în istorie. Majoritatea.
Pe mulți îi știți! Îi știți și pe cei care nu ne fac cinste și ne e rușine cu ei! Uscături! Dar, un lucru e cert: un medic altfel înțelege și organizează lucrurile într-un spital!
În plus, pe lângă faptul că știe incomparabil față de cei de cu totul alte meserii, MAI ARE DEPUS ȘI UN JURĂMÂNT! Ceilalți, nihil!
În plus, NUMAI MEDICII POT RĂSPUNDE ÎN FAȚA COLEGIULUI MEDICILOR! COLEGIUL POATE JUDECA EXCLUSIV MEDICI, NUMAI MEDICII FAC PARTE DIN COLEGIU! UN NE-MEDIC NU POATE FI TRAS LA RĂSPUNDERE ȘI NICI PEDEPSIT DE COLEGIU!
Deci, încă un mare dezavantaj penttu pacienți! Un pacient prost tratat nu se poate adresa Colegiului când consideră că și managerul e vinovat, DACĂ MANAGERUL NU E MEDIC!!! ȘTIAȚI??!!
Încetați cu numirile politice și lăsați medicii să fie manageri! Pe cei care au arătat că vor să facă ceva pentru sistemul de sănătate! În orice caz, sunt mult mai benefici decât orice altă meserie!”, a scris dr. Monica Pop, pe Facebook.
O vizită de trei minute la toaletă cu telefonul mobil se poate transforma cu ușurință…
România traversează o perioadă de tranziție meteorologică, cu temperaturi în creștere până la mijlocul săptămânii,…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an…
Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, horoscopul celor 12 zodii pentru…
Un nou studiu publicat în revista "British Journal of Clinical Psychology" dezvăluie o parte dintre…
Profețiile lui Nostradamus și Baba Vanga pentru anul 2025 continuă să alimenteze temerile legate de…