Sari la conținut

Monica Pop: De ce trebuie să fim noi prima țară din lume care vaccinează copiii? De ce nu se așteaptă rezultate?

Monica Pop: De ce trebuie să fim noi prima țară din lume care vaccinează copiii? De ce nu se așteaptă rezultate?

Medicul oftalmolog Monica Pop a atras atenția în nenumărate rânduri asupra necesității că un copil care se vaccinează anti-covid să fie în prealabil examinat de medicul de familie.

„În ceea ce privește vaccinarea copiilor, primăvara și toamna sunt întotdeauna perioade în care afecțiunile inflamatorii sunt accentuate și alergice. Eu mi-aș dori două lucruri: să apară undeva o listă cu contraindicațiile vaccinării, așa cum există listă de contraindicații la orice act medical.

Un copil ar trebui examinat de către mediul de familie înainte de vaccinare și să aibă un act medical de sănătate”, a explicat dr. Monica Pop, potrivit Antena 3.

Monica Pop: De ce trebuie să fim noi prima țară din lume care vaccinează copiii?

De asemenea, dr. Monica Pop a ținut să atragă atenția asupra faptului că, în ceea ce privește vaccinarea copiilor, autoritățile ar fi trebuit să fie puțin mai circumspecte și să aștepte mai multe rezultate.

„Dacă atâția specialiști (nu politicieni) români și străini cunoscuți, care s-au exprimat în media, sunt reticenți în ceea ce privește vaccinarea copiilor, de ce trebuie să fim noi vârf de lance? De ce nu se așteaptă rezultate? De ce trebuie să fim noi prima țară din lume care le practică?! Cine răsounde?!”, este mesajul medicului Monica Pop, pe pagina sa de Facebook.

Tânăr de 17 ani din Bacău, infarct după rapelul Pfizer

Reamintim că, un adolescent în vârstă de 18 ani  din comuna Livezi, sat Bălăneasa, județul Bacău, a suferit un infarct la trei zile de la rapelul Pfizer. Tânărul a facut rapelul Pfizer pe data de 5 iunie.

“Avem un caz al unui tânăr de 18 ani care a făcut rapelul la vaccinul Pfizer pe 5 iunie și a venit cu infarct de miocard în noaptea de 7 spre 8 iunie, în urgență la spitalul nostru. Băiatul a avut încă din seara de 7 iunie dureri puternice în piept. După ce au încercat să-l stabilizeze la urgențe, acesta a fost trimis cu elicopterul SMURD la Iași, unde i se va face coronarografie și angio CT”.

Cardiologii de la spitalul din Bacău spun că nu au mai văzut așa ceva și că este imposibil ca un tânăr sănătos să facă infarct la 18 ani.

”Infarctul s-a produs pe un fenomen de vasculită și de tromboză pe vasele coronariene, cauzate de vaccin. Trebuie oprită acum vaccinarea copiilor și adolescenților, pentru că ei au riscuri la vaccin, dar nu au riscuri la Covid și atunci trebuie să așteptăm testarea 5-7 ani”, au afirmat medicii din Bacău pentru Național.

”Cel mai probabil vinovată este proteina spike, care este produsă de către corpul nostru în urma injectării cu vaccinul ARN mesager și începe să circule într-o cantitate mare în toate vasele de sânge, producându-se o lezare a endoteliului vascular, la nivelul tunicilor care căptușesc vasele”, au mai spus medicii.

DSP Bacău susține că medicul curant nu a raporat „cazul ca fiind  o posibilă reacție postvaccinală”

Conform DSP Bacau „medicul curant din cadrul Spitalului Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca Onești, nu a raportat cazul ca fiind  o posibilă reacție postvaccinală”.

Potrivit bacau.net, la 3 zile după, pe 8 iunie, băiatul s-a prezentat la Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca Onești – Compartiment Primire Urgențe, cu urmatoarea simptomatologie: tuse, cefalee, mialgii, durere toracică.

„Conform informatiilor detinute la nivelul CPU-Spital Onesti, persoanei in cauza i s-au efectuat multiple investigatii clinice si paraclinice. Urmare emiterii suspiciunii de sindrom coronarian acut de catre medicul cardiolog, pacientul a fost transferat in aceeasi zi la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași, pentru investigatii suplimentare, unde se afla internat si la acest moment, cu stare generala ameliorata”, se arată în comunicatul DSP Bacău.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel