Din cuprinsul articolului
Trei noi efecte secundare au fost raportate de un număr mic de persoane după vaccinarea cu vaccinurile de la Pfizer (PFE.N) și Moderna (MRNA.O). Autoritatea de reglementare Europeană a Medicamentelor a declarat că aceste efecte sunt evaluate pentru a se stabili dacă pot fi încadrate ca posibile efecte secundare, relatează Reuters.
Eritemul multiform, o formă de reacție alergică a pielii; glomerulonefrita sau inflamația rinichilor; și sindromul nefrotic, o tulburare renală caracterizată prin pierderi mari de proteine urinare, sunt studiate de comitetul de siguranță al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), potrivit autorității de reglementare.
Întrebată ce fel de boli sunt acestea, medicul Monica Pop a spus că asemenea reacţii le poate genera şi o viroză mai ales dacă organismul are un sistem imunitar mai sensibil, iar autorităţile ar trebui să fie mai transparente mai ales în privința contraindicațiilor vaccinului la anumite afecțiuni.
„Toate virozele pot face aşa. O viroza la un organism mai puţin dotat imunitar poate face orice complicații. Deşi s-a vorbit foarte puţin despre efectele secundare adevărate că pot să apară conjunctivite și sunt situații în care așa începe boala cu o conjunctivită. Nimeni nu se gândește că acea conjunctivită poate să fie și este foarte simplu pentru că virusul intră prin nas, există o legătură directă. De ce credeți că lăcrimează cineva când îi curge nasul, de aceea.
Am sfătuit pe oricine care are semne de conjunctivită virală adică este bilaterală să facă test. Complicațiile renale se întâmplă obișnuit la viroze.
„Vaccinul poate genera boală”
În accepțiunea mea vaccinul poate genera boală. Sunt unii care au făcut antigripal și imediat au făcut gripă, clar că era de la vaccin deci se poate întâmpla și sigur că aceste efecte secundare sunt foarte neplăcute.
Mă refer la toate tipurile de vaccin, dar acest vaccin are cele mai multe efecte secundare pe care le cunoaștem noi în medicină. La vaccinurile existente știți foarte bine că sunt testate îndelung, se știe multe despre ele, se știu procentele în care pot să apară efecte secundare, ori aici nu s-a vorbit despre procent. Şi numărul de pacienți înțeleg că este mult mai mare decât ceea ce știm sau despre ceea ce aflăm noi din informații în acest sens.
Eu mă bucur că producătorii spun lucrurile astea, oamenii trebuie să știe. Din păcate, în mod oficial nu se prea vorbește despre asta după cum și nici despre contraindicațiile vaccinului. Nu spune nimeni că este contraindicat în anumite afecțiuni”, a spus medicul Monica Pop.