Din cuprinsul articolului
Monica Pop a izbucnit. Celebrul medic a scris un mesaj despre familiile celor decedați în perioada COVID și spune că aceștia ar trebui să devină „eroi ai pandemiei” cu indemnizație! „Măcar atât, pierderile sunt oricum ireversibile!!!”.
„Atentat la sănătate dar și la bugetul țării!
Pacienții cronici, (aici nu vorbim de cei cu COVID), care nu s-au putut trata din motiv de ordine aberante, sau familiile celor decedați, să devină ”eroi ai pandemiei” cu indemnizație! Măcar atât, pierderile sunt oricum ireversibile!!!
Atentat grav și la bugetul țării, prin oprirea majorității activității multor spitale și policlinici, situație în care unii pacienți au decedat!!! Iar mulți supraviețuitori neputându-se trata la timp, au ajuns în stadii foarte avansate de boală, devenind persoane cu handicap definitiv, cu dizabilități pe viață! Nemaiputând lucra, au ajuns sau vor ajunge.
Fără nicio vină! Să prejudicieze statul și de mâna de lucru și prin plata sumelor pentru indemnizațiile de handicap, mulți cu însoțitori plătiți! Tot din buget! Deși dacă strategia era normală, tratați corect, la timp, puteau fi încă apți de lucru și de viață!
Unde scrie că bolnavul cronic nu trebuie tratat la timp, după schema (protocolul) de tratament și control boala lui evoluează? Tratamentele se modifică în funcție de evoluție! Știau, dar nu au ținut cont! Au încălcat tocmai ei protocoalele! Care nu au vreun amendament de punere în practică, după câte știm!
Cum s-au putut da asemenea ordine împotriva oamenilor bolnavi???!!!
Toți ”autorii” lor să își asume și să plătească în grup aceste greșeli imense! Uneori fatale!!!
Au făcut achiziții aberante, cică pentru profilaxia bolii, dar închiderea spitalelor, a policlinicilor și a cabinetelor în proporție foarte mare tot în folosul românilor a fost??!!!
Ordinul, (ordinele) privindu-i pe bolnavi, unii externați cu forța din spitalele in care erau internați (pentru a-si rezolva problemele de sănătate) pe motiv ca nu erau acuți imediat, e ceva normal? A mai făcut așa ceva vreo țară? NU, categoric! Iar acești pacienți așa-ziși cronici, neputând fi tratați, s-au transformat foarte mulți în acuți, dacă au mai apucat. Unii din ei sunt prin cimitire, genocid nu? Alții cu dizabilități grave! Pe veci!
Iar cei care au ajuns așa pentru că așa au gândit, greșit, decidenții și demonstrează că nu au putut fi tratați la timp, să devină pacienții eroi ai pandemiei! Cu pensie, ”indemnizație” specială! Inclusiv soții/soțiile celor decedați! Și copiii!
A fost mai rău decât la Revoluție! Muuuult mai mulți decedați! Statistici publice!”, scrie Monica Pop pe o rețea socială.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…