Categories: Stil de viaţă

Momentul optim să ai contact intim pentru a rămâne gravidă

Momentul optim să ai contact intim pentru a rămâne gravidă. Cuplurile care au luat decizia că este momentul potrivit să aibă un copil se pot confrunta cu dezamăgiri și frustrare atunci când cele două liniuțe de pe testul de sarcină se lasă așteptate. Pentru a avea cele mai mari șanse de a obține sarcina, cei doi parteneri trebuie să aibă contact intim în timpul „ferestrei fertile”, adică la ovulație.

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie cu supraspecializare în infertilitate, oferă câteva informații importante despre această temă.

Zilele când trebuie să ai contact intim ca să obții o sarcină

Ovulația este un proces care are loc lună de lună în perioada reproductivă a unei femei și care constă în eliberarea unui ovul (sau ovocit) din ovare. Acest ovul poate fi fertilizat de spermatozoid doar în termen de 24 de ore de la eliberarea din ovare. Vestea bună este însă că materialul seminal (de calitate) staționează în trompele uterine aproximativ 5 zile.
Așadar, fereastra fertilă durează de fapt cam 6 zile – ziua propriu-zisă a ovulației și aproximativ 5 zile care preced ovulația. Dacă ovocitul se „întâlnește” cu spermatozoidul în acest interval, are loc concepția și se formează embrionul, adică viitorul bebeluș care vă va însenina zilele.
Dar chiar și în condiții ideale – deci contact sexual în fereastra fertilă și fără să existe probleme de fertilitate la niciun partener –, șansele de a obține sarcina sunt de 20-25%.

Statisticile arată că aproape 90% dintre cuplurile care nu au probleme de fertilitate și au contact sexual de cel puțin 3 ori în fereastra fertilă reușesc să obțină sarcina în termen de 6-12 luni.

Dacă acest lucru nu se întâmplă, mai ales dacă femeia are vârsta peste 35 de ani, cuplul trebuie să se adreseze unui specialist în infertilitate pentru a descoperi problema – care poate fi și la bărbat, nu doar la femeie!

Cum îți dai seama că ești la ovulație: semnele la care să fii atentă

În prezent există aplicații pe telefon care îți arată cu precizie destul de ridicată când ești la ovulație, fără să-ți mai bați capul cu calcule matematice complicate.
Ovulația are loc, de obicei, în jurul zilei a 14-a a ciclului menstrual cu o durată medie de 28 de zile. Deci din prima zi când ți-a venit menstra, numeri 14 zile și aceea va fi ziua în care ovulezi. Însă nu toate femeile au ciclul de 28 de zile – durata normală a acestuia poate fi de la 23 la 35 de zile.
Pentru a ști cu precizie ziua ovulației, se recomandă folosirea unui test de ovulație, care măsoară nivelul hormonului luteinizant (LH). Cu 24-36 de ore înainte de ovulație, nivelul acestui hormon crește semnificativ. Dacă testul este pozitiv, înseamnă că aveți undă verde pentru contact sexual în vederea obținerii unei sarcini.

„Fereastra fertilă” își poate face simțită prezența cu câteva zile înainte de ovulație, ca urmare a creșterii nivelului de estrogen. Astfel, femeile pot observa unul sau mai multe semne, cum ar fi:

  • O secreție vaginală abundentă, având aspectul albușului de ou crud (acest mucus cervical crește viteza de deplasare a spermatozoizilor și facilitează fecundarea)
  • Apetit sexual crescut
  • Sensibilitate la nivelul sânilor
  • Balonare
  • Crampe sau dureri de ovare
  • Spotting (sângerare ușoară)
  • Scăderea temperaturii bazale în zilele care preced ovulația și apoi creșterea acesteia după ovulație
    Închiderea la culoare a areolelor mamare

Cum și cât de des trebuie să faci sex pentru a crește șansele de a rămâne însărcinată

Cum? Cu pasiune și plăcere! Cât de des? Măcar de 3 ori în acele zile „de aur”.
Mai mult nu înseamnă neapărat mai bine! În primul rând pentru că actul sexual în sine poate fi epuizant atunci când este dus la extrem și știrbește din romantism. Apoi, nu sunt de ignorat nici neplăcerile fizice care pot apărea, cum ar fi iritațiile vaginale.

Orgasmul este de dorit în cazul ambelor sexe, pentru că este plăcut ca urmare a secreției de oxitocină (numit și hormonul iubirii), dar mai ales pentru că poate determina contracții uterine ce „dirijează” spermatozoizii către locul unde are loc fecundarea. În plus, unele studii arată că bărbații care sunt foarte excitați în timpul actului sexual elimină prin ejaculare cu până la 50% mai mult material seminal.
Cel mai indicat, așadar, este să aveți contact sexual la momentul potrivit, de preferat dimineața, după o noapte cu un somn de calitate. Nu într-o poziție ciudată sau de zeci de ori!

Și nici abstinența nu e recomandată, în ideea că spermatozoizii ar fi mai de calitate și în cantitate mai mare dacă sunt „ținuți la păstrare”.
În concluzie, faceți dragoste ca un cuplu care în primul rând se iubește și mai apoi își dorește să obțină un bebeluș. În termen de 6-12 zile poți să faci un test de sarcină pentru a vedea dacă „eforturile” voastre au dat roade.

Înainte să încercați să obțineți o sarcină, este obligatoriu să faceți un control ginecologic amănunțit pentru a vă asigura că nu este nicio problemă și să faceți anumite modificări în stilul de viață.
Renunțarea la fumat, scăderea în greutate, limitarea consumului de alcool și administrarea de suplimente cu acid folic sunt câteva sfaturi simple dar foarte utile ce pot maximiza șansele de a obține o sarcină și un bebeluș perfect sănătos.

Recent Posts

TESTUL rapid care îţi arată dacă ai probleme cardiovasculare

Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…

18 minute ago

Alimente și vitamine care pot provoca apariţia pietrelor la rinichi

Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…

49 de minute ago

Scandal după moartea lui Silviu Prigoană. Demers fără precedent făcut de Adriana Bahmuţeanu

După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…

o oră ago

Rafila a găsit explicaţia pentru decesul de la Sp. Târgu Jiu: Lipsă de empatie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…

2 ore ago

HOROSCOP. ZODIILE care vor păși cu dreptul în 2025 şi vor fi protejate de astre

În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…

2 ore ago

STUDIU. Utilizarea reţelelor sociale, rol important în reducerea simptomelor depresiei

Un studiu realizat de un grup de cercetători chinezi sugerează că utilizarea reţelelor sociale ar…

3 ore ago

Citeste si: