Sari la conținut

Modificări legislative începând cu 20 august. Copiii de 16 ani pot călători singuri în străinătate, în anumite condiții

conditii calatorie copiii 16 ani
Sursă foto: Getty Images
Începând cu data de 20 august 2023, adolescenții care au îndeplinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate fără a mai fi nevoie să fie însoțiți de către părinți.

Începând cu data de 20 august 2023, adolescenții care au îndeplinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate fără a mai fi nevoie să fie însoțiți de către părinți.

Legea 247/2023 prevede, ca excepție de la regulile actuale, ca cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani să poată călători în străinătate neînsoţiţi, însă numai cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. Noua lege a intrat în vigoare pe 20 august 2023.

Până acum, Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate stabilea că cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți și, de asemenea, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali. Practic, prin această modificare se reduce vârsta de la care copiii pot circula peste granițe neînsoțiți – de la 18 ani la 16 ani, scrie avocat.net

„Prin excepție (…), cetățenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi”, prevede noul act normativ.

Acordul părinților printr-o declarație notarială

Acordul părinților sau al reprezentanților legali se poate demonstra cu ajutorul unei declaraţii notariale. Mai exact, polițiștii de frontieră permit ieşirea din România în baza unui document de călătorie individual sau al unei cărţi de identitate și în baza unei declaraţii notariale a ambilor părinţi sau a unuia dintre părinți. Totodată, sunt detaliate și motivele pentru care copiii care au împlinit 16 ani pot călători neînsoțiți.

„Prin excepție (…), minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărți de identitate, cărți de identitate simple sau cărți electronice de identitate, care urmează să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol și prezintă acte doveditoare în acest sens, poate călători în străinătate neînsoțit de o persoană fizică majoră, dacă prezintă organelor poliției de frontieră o declarație autentificată a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinație, la perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, precum și la scopul călătoriei”, scrie în documentul citat.

Această schimbare aliniază legislația națională cu cea întâlnită în multe state europene și permite copiiilor care au împlinit 16 ani, în special celor ce studiază în străinătate sau care au părinți acolo, să călătorească mai ușor peste granițele României.

adolescenti
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Deplasarea în vizită la rude

Pentru deplasarea în vizită la rude, minorul trebuie să prezinte: o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinaţie, perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude).

Declaraţia autentificată a părinţilor trebuie prezentată în original la ieşirea din ţară şi nu în format electronic, întrucât nu poate fi verificat de către poliţiştii de frontieră prin accesarea unei baze de date legal constituită în acest sens.

Deplasarea la studii sau pentru a participa la concursuri oficiale

Pentru deplasarea la studii sau pentru a participa la concursuri oficiale, minorul trebuie să prezinte: o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul participării la studii sau la concursuri oficiale); documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituţia organizatoare, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfăşura studiile sau concursurile oficiale.

Urmarea unui tratament medical

Pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol, minorul trebuie să prezinte: o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul urmării unui tratament medical); documentele doveditoare ale situaţiei medicale a minorului, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel