Categories: Ştiri sănătate

Modificări în procedura de testare pentru depistarea infecției. Când va fi reluată în școli?

Din cuprinsul articolului

Testarea este o măsură esențială pentru limitarea răspândirii virusului. Aceasta ajută la depistarea timpurie a infecțiilor COVID și, de asemenea, impune carantinarea persoanelor bolnave înainte ca acestea să transmită virusul altor persoane.

Testele COVID non-invazive erau importante mai ales în școli, unde riscul transmiterii este foarte ridicat. Deși testarea a fost suspendată la sfârșitul lunii, autoritățile susțin că aceasta ar putea fi reluată chiar de miercuri.

De asemenea, testele vor fi ambalate diferit, pentru a diminua contaminarea acestora.

Testarea elevilor, reluată de miercuri

De miercuri se poate relua testarea non-invazivă a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ. Secretarul de stat Sorin Ion a declarat pentru RRA că testele sosite în acest moment ajung pentru minim trei reprize, iar de această dată testele sunt ambalate individual sau câte două, nu ca în etapa precedentă.

„Sâmbătă și duminică au ajuns în depozitele inspectoratelor școlare 10.540.000 de teste, care în cursul zilei de astăzi au fost distribuite către unitățile școlare, respectiv către elevi, ceea ce înseamnă că prima testare pentru această săptămână se poate realiza în cursul zilei de mâine și eventual o să discutăm cu Ministerul Sănătăţii să decidem dacă e relevantă o a doua testare în cursul zilei de vineri.

Numărul total de 10.540.000 este suficient pentru trei testări cu siguranță sau pentru patru testări, dar nu în condiţiile în care se testează toată lumea. De fiecare dată asigurarea fluxului de teste a fost realizată de către DSU, prin urmare aşteptăm şi noi şi sperăm că situaţia s-a deblocat, astfel încât să existe un flux constant, să nu mai existe întreruperi între testările elevilor şi personalului”, a declarat Sorin Ion.

Testarea elevilor prin metoda non-invazivă a fost oprită la finalul anului trecut, după doar două-trei etape din cauza unui număr insuficient de produse distribuite către școli.

Tot atunci au fost ample discuții pe marginea faptului că zeci de componente similare erau în ambalaj comun, astfel că cineva trebuia să pună în pungi separate pentru fiecare copil în parte toate părțile componente necesare efectuării unui test.

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

4 minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

14 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

34 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: