Moda bijuteriilor oculare face furori în SUA. În ciuda caracterului inofensiv proclamat de specialiști, care au dezbătut amplu procedura, tot mai multe voci ale experților avertizează asupra riscurilor pe care le implică astfel de intervenții.
Procedura de implant are patent olandez. Institutul pentru inovație chirugicală din Rotterdam a realizat primele 10 implanturi și a scris despre ele, în 2003, în revista Journal of Cataract & Refractive Surgery, susținând că introducerea de bijuterii de platină în globul ocular nu generează nicio complicație la câteva luni după procedură.
Intervenția denumită în engleză SafeSight Eye Jewelry, constă în realizarea, sub anestezie locală a ochiului, a unei mici incizii în membrana conjunctivală (membrana care acoperă albul ochiului — n.r.). Medicul introduce apoi o bijuterie minusculă în această incizie. În total, procedura durează între 10 și 15 minute, iar prețul la clinicile americane oscilează între 3.000 și 4.000 de dolari (între 2.200 și 2.900 de euro).
‘În societatea noastră, există oameni care vor să-și bage tot soiul de obiecte în corp, de exemplu piercinguri, iar ochiul este un organ intim legat de relațiile sociale. Cum nu exista nici un implant pentru ei, am decis să realizăm această procedură sigură și lipsită de riscuri’, sublinia în urmă cu câțiva ani, în revista Journal of Cataract & Refractive Surgery, Gerrit R. J. Melles, directorul centrului olandez căruia i-a venit ideea în timp ce realiza dispozitive de implant pentru tratarea glaucomului.
Chirurgul care a realizat operația pentru televiziunea FOX, doctorul Emil Chynn, de la centrul Park Avenue Laser Vision, garantează la rândul său procedura. El a implantat o inimioară de platină de 3,5 mm în ochiul unei tinere rusoaice. ‘Riscul de orbire sau de pierdere a vederii este zero’, a declarat doctorul Chynn pentru ziarul El Mundo, subliniind că pacienta a resimțit câteva zile o mică jenă, similară celei unei gene în ochi. ‘Acum nu mai simte nimic și se poate lăuda că este singura rusoaică din lume cu o bijuterie în ochi’, a spus el.
Totuși, în urma transmisiei de la televiziune, Academia Americană de Oftalmologie a avertizat asupra riscurilor acestei intervenții. ‘Nu există dovezi suficiente pentru a susține siguranța sau valoarea terapeutică a unor astfel de proceduri’, a declarat Phillip R. Rizzuto, oftalmolog și însărcinat cu comunicarea al Academiei.
‘Persoanele doritoare sunt sfătuite să evite implantarea în ochi a vreunui corp străin, care nu a fost declarat sigur din punct de vedere medical, sau nu a fost aprobat de Agenția pentru Medicamente a SUA (FDA)’. Printre riscurile enumerate se află orbirea din cauza infecției sau a sângerării, hemoragie subconjunctivală, perforare a globului ocular, sau conjunctivită.
Guvernul oferă un nou ajutor financiar pentru persoanele defavorizate. În acest scop, autorităţile au modificat…
Un nou studiu, publicat în revista științifică Alzheimer’s Association, relevă că medicamentele pentru afecțiunile cardiovasculare…
Hipertensiunea arterială este atunci când citirile variază în mod constant de la 140 mmHg sau mai…
Cum să nu vă mai roadeți unghiile? Unul dintre obiceiurile „urâte” comune este roaderea unghiilor.…
Oamenii se trezesc adesea cu gura uscată sau cu sete extremă, ceea ce le poate…
Credeți că anul 2024 nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor dumneavoastră? Lucrurile vor lua o…