Din cuprinsul articolului
O persoană din statul american Colorado a murit de ciumă, au anunţat responsabili din domeniul sănătăţii. Aceasta locuia în comitatul Archuleta, aflat în sud-vestul statului Colorado, potrivit San Juan Basin Public Health (SJBPH). În prezent, Departamentul de stat pentru sănătate publică investighează decesul.
„Deşi această boală este foarte rară, este important să cunoaşteţi cum puteţi fi expuşi şi simptomele pe care le poate provoca”, a declarat directorul executiv interimar al SJBPH, Tiffany Switzer. „Dacă credeţi că aveţi simptome compatibile cu ciuma, solicitaţi imediat asistenţă medicală şi anunţaţi că este posibil să fi fost expus”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.
Oamenii se pot îmbolnăvi de ciumă – care este tratabilă – prin bacterii de la muşcături de purici infectaţi sau prin contact direct cu animale infectate, cum ar fi anumite specii de veveriţe sau şobolani. Simptomele includ apariţia bruscă a febrei mari şi/sau inflamarea ganglionilor limfatici.
Riscul de a contracta ciuma este cel mai mare în timpul verii, însă rămâne prezent pe tot parcursul anului, a precizat SJBPH.
Ciuma sau pesta (lat. pestis = epidemie) este o boală infecțioasă deosebit de contagioasă, produsă de bacteria Yersinia pestis. În trecut, boala a luat forme de pandemie întinzându-se pe mai multe continente. În prezent, între 1.000 și 2.000 de cazuri apar la nivel mondial, în fiecare an, în rândul oamenilor.
Se crede că ciuma, cunoscută în trecut sub numele de „Moartea Neagră”, a ucis circa 25 de milioane de persoane în Europa secolului al XIV-lea. Doar circa şapte cazuri de ciumă la om sunt raportate în fiecare an, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC). Acestea apar în principal în zonele rurale din vestul şi sud-vestul ţării.
Metodele de preventie ale infectiei cu Yersinia pestis, agentul etiologic al ciumei cuprind:
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…