Din cuprinsul articolului
În cursul acestei dimineți, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a fost invitat în emisiunea Apel Matinal realizată de Daniela Petrican și Cătălin Cîrnu.
Punctul de plecare a discuțiilor a fost cazul femeiei de 24 de ani care a născut pe trotuar în fața spitalului din Urziceni. Potrivit Ministrului sănătății, până la această oră nu sunt noutăți cu privire la anchetă.
Alexandru Rafila: „Nu, nu au apărut noutăţi. Mă rog, singurul lucru de care eu sunt, mă rog, și cred că toată lumea este mulțumită este legat de faptul că mama şi fetiţa sunt în stare de sănătate bună. Lucrul ăsta cred că este cel mai important, iar tot acest film al nașterii în faţa clădirii spitalului, care pare, într-adevăr, ireal în Uniunea Europeană, în România anului 2023, sigur că va mai avea consecințe. Pentru că, în mod evident, cele câteva amenzi care au fost date de inspecţia sanitară de stat nu pot să rezolve o problemă, ele pot să reprezinte un avertisment, dacă vreți, dar, până la urmă, important este ca să existe o discuție foarte serioasă.
Eu n-am niciun fel de problemă să trimit pe cineva sau chiar să particip și eu la o discuție cu personalul medical din acest spital, pentru că trebuie să înţeleagă că datoria, prima datorie, indiferent de specializare, indiferent de gradul profesional, este să acordăm asistență medicală, nu să ne transformăm în dispecer care trimit oamenii în altă parte fără niciun fel de grijă și fără niciun fel de implicare”.
Din păcate, realitatea din spitalele românești dar și lipsa acută de personal, pot duce la astfel de cazuri în toate spitalele din țară, așa cum subliniază și Ministrul Sănătății.
„În primul rând, nu-mi place niciodată să generalizez. Nu cred că sunt așa de rare aceste cazuri. Sunt situații care pot să apară mai ales în spitale în care nivelul personalului, adică numărul de personal dedicat activității medicale este redus. Cred că ar trebui să existe o propunere directă din partea autorităților locale unde există astfel de situații. Noi le acordăm toată deschiderea, toată asistența, încât să ne gândim la o reconvertire a acestor unități medicale care, vedeţi, au secţii, au secții de pediatrie, au secții de obstetrică-ginecologie, nu au medici. E clar că nu pot să ofere servicii medicale sau oferă parțial.
O secție de obstetrică-ginecologie într-un spital care oferă asistență medicală doar până la ora 3:00. Nu cred că este în regulă, iar soluția rațională pentru astfel de situații este ca aceste spitale nu să fie închise, în niciun caz – nu vreau să discutăm despre închideri de spitale – dar reconvertirea în ambulatorii de specialitate multifuncționale.
Avem deja o rețea la nivel național. Au aplicat și în PNRR foarte multe entități publice. Cred că este o soluție corectă. Trebuie să ne concentrăm, să asigurăm personalul în spitalele mai mari, care pot să ofere asistență medicală neîntreruptă, iar astfel de spitale la care, în mod evident, accesul la asistență medicală este limitat, cred că ar trebui să ne gândim foarte serios să le putem transforma în ambulatorii de specialitate, multifuncționale, care pot să facă diagnosticul, să facă tratament, chiar spitalizare de zi. Până la urmă, populația din Urziceni sau din alt oraș cred că are nevoie de servicii medicale, nu de o clădire în care, de unde sunt trimiși în altă parte.
„Nu cred că s-a diminuat gradul de empatie, dar există, din nefericire, astfel de locuri în care personalul este dezinteresat.
Chesiunea asta ține și de manager, să știți, foarte mult, pentru că implicarea directă a managerului în stabilirea nu numai a procedurilor operaționale, ci și a modul în care interacționează personalul cu pacienții, lucrul ăsta trebuie să-l facă managerul, să-l facă directorul medical în fiecare zi şi atunci sigur că dacă managerul nu este empatic, vă dați seama că cu atât mai mult subordonaţii lui şi m-am uitat și eu la câteva declarații, ieri.
Nu am văzut nicio urmă nici de regret, nici de empatie”.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…