Un reputat expert britanic în domeniul cancerului a decedat în mod neaşteptat după s-a vaccinat contra febrei galbene, relatează în data de 11 ianuarie 2019 Press Association.
Profesor Martin Gore, în vârstă de 67 de ani, descris drept o ”inspiraţie” de către prinţul William, duce de Cambridge, a decedat joi dimineaţa, au anunţat reprezentanţii spitalului Royal Marsden, administrat de NHS Foundation Trust.
Profesorul Gore a lucrat timp de peste trei decenii la Spitalul Royal Marsden specializat în tratarea cancerului, reprezentanţii instituţiei declarând că pierderea acestuia este ”imensă”.
Persoanelor care urmează să călătorească în Africa Subsahariană, mare parte din America de Sud, unele zone din America Centrală şi Caraibe li se recomandă să efectueze vaccinul contra febrei galbene, care conferă protecţie de lungă durată faţă de această afecţiune transmisă de ţânţari, potrivit Agerpres.
Însă vaccinul nu este recomandat anumitor persoane, printre acestea numărându-se şi cele trecute de vârsta de 60 de ani, precizează Press Association.
Reacţiile adverse grave, care afectează creierul sau alte organe, pot apărea în mai puţin de zece cazuri la un milion de doze de vaccin, potrivit NHS.
Profesor Martin Gore activat în cadrul Institutului pentru Cercetarea Cancerului şi a fost director medical la Royal Marsden. El a fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic în 2016 pentru serviciile aduse în domeniul oncologiei.
În postura de preşedinte al Royal Marsden, ducele de Cambridge i-a oferit acestuia un premiu pentru întreaga activitate, în 2015. ”Martin reprezintă o sursă de inspiraţie – entuziasmul său contagios şi pasiunea pentru activitatea sa, compasiunea şi bunătatea de care dă dovadă faţă de pacienţii săi, familiile acestora şi prieteni, îmi întăreşte părerea că Royal Marsden este un loc cu adevărat special. Este unul dintre pionierii tratamentului oncologic din secolul XX şi un prieten, coleg şi doctor de încredere pentru mulţi”, a declarat prinţul William la acea vreme.
O purtătoare de cuvânt a Royal Marsden a declarat că nu vor fi făcute comentarii cu privire la cauza morţii profesorului.
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…