Mituri medicale: Totul despre demență. Ce este demența și cum o tratăm?

Totul despre demență. Ce este demența și cum o tratăm? Astăzi, aproximativ 5,8 milioane de persoane în vârstă de 65 de ani sau mai mult în Statele Unite au demență.

Datorită faptului că durata medie de viață a oamenilor din SUA a crescut în ultimele decenii, unii experți proiectează că până în 2050, numărul adulților în vârstă cu demență ar putea ajunge la 13,8 milioane.

Cifrele acestei staturi provoacă frică justificabilă și, așa cum am constatat în articolele anterioare despre miturile medicale, frica tinde să genereze concepții greșite.

În acest articol, ne propunem să disipăm o parte dintre aceste mituri.

1. Demența este inevitabilă odată cu vârsta

Această afirmație nu este adevărată. Demența nu este o parte normală a îmbătrânirii.

Potrivit unui raport publicat de Asociația Alzheimer, boala Alzheimer, care este cea mai frecventă formă de demență, afectează 3% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani din S.U.A.

Ca urmare a creșterii riscului pe măsură ce îmbătrânim, 17% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 75 și 84 de ani și 32% dintre persoanele cu vârsta de 85 de ani și peste au un diagnostic de demență.

      2. Demența și boala Alzheimer sunt același lucru

Acest lucru nu este chiar corect. Alzheimer este un tip de demență, reprezentând 60-80% din toate cazurile de demență. Alte tipuri de demență includ demența frontotemporală (FTD), demența vasculară, demența mixtă și demența corpului Lewy.

Institutul Național pentru Îmbătrânire definește demența ca „pierderea funcționării cognitive – gândirea, amintirea și raționamentul – și abilitățile comportamentale într-o asemenea măsură încât interferează cu viața și activitățile zilnice ale unei persoane”.

Deși demențele împărtășesc anumite caracteristici, fiecare tip are o patologie subiacentă distinctă.

3. Un membru al familiei are demență, prin urmare voi face și eu

Un mit comun este că demența este pur genetică. Cu alte cuvinte, dacă un membru al familiei unei persoane are un diagnostic de demență, este garantat că va dezvolta demență mai târziu în viață. Nu este adevarat.

Deși există o componentă genetică a unor forme de demență, majoritatea cazurilor nu au o legătură genetică puternică.

4. Demența afectează doar adulții mai în vârstă

Vârsta este un factor de risc pentru demență, dar demența poate afecta adulții mai tineri în cazuri rare. Unii oameni de știință estimează că, la persoanele cu vârste cuprinse între 30 și 64 de ani, 38-260 de persoane din 100.000 – echivalent cu 0,038-0,26% – dezvoltă demență cu debut precoce.

În intervalul de vârstă 55-64 de ani, acest lucru crește la aproape 420 de persoane din 100.000, sau 0,4%.

5. Utilizarea tigăilor din aluminiu cauzează Alzheimer

În anii 1960, oamenii de știință au injectat iepuri cu niveluri ridicate de aluminiu. Au descoperit că animalele au dezvoltat leziuni neurologice similare cu cele care se formează în creierul persoanelor cu Alzheimer.

În plus, unele studii au identificat aluminiu în plăcile asociate cu Alzheimer. Cu toate acestea, aluminiul apare și în creierul sănătos, iar cercetătorii nu au stabilit o legătură cauzală între acest element și boală.

În urma acestor studii, circulă în continuare mituri conform cărora consumul din cutii de aluminiu sau gătitul cu oale de aluminiu crește riscul de Alzheimer.

6. Demența semnalează sfârșitul unei vieți semnificative

Din fericire, nu este cazul. Multe persoane cu diagnostic de demență duc o viață activă și semnificativă. Unii oameni se tem că, dacă un medic le diagnosticează demența, nu vor mai putea să meargă singuri la plimbare și nu vor  mai avea voie să conducă vehiculul imediat.

Este adevărat că aceste ajustări pot veni la timp pe măsură ce starea progresează, dar în cazurile ușoare de demență, nu pot fi necesare modificări. Pe măsură ce demența se înrăutățește, sunt posibile modificări ale modului în care un individ își duce viața, dar asta nu înseamnă că persoana nu poate duce o viață împlinită.

7. Pierderea memoriei înseamnă întotdeauna demență

Deși pierderea memoriei poate fi un simptom timpuriu al demenței, aceasta nu înseamnă neapărat începutul acestei afecțiuni. Memoria umană poate fi imprevizibilă și cu toții uităm lucrurile ocazional. Cu toate acestea, dacă pierderea memoriei interferează cu viața de zi cu zi, cel mai bine este să discutați cu un medic.

8. Demența este întotdeauna prevenită

Din păcate, acest lucru este neadevărat. Important, însă, anumiți factori pot reduce riscul apariției anumitor tipuri de demență sau pot întârzia apariția lor.