Categories: Stil de viaţă

Mitul celor doi litri de lichide pe zi. De câtă apă avem nevoie, de fapt, ca să nu ne deshidratăm

De câtă apă avem nevoie. Fiecare celulă din organism are nevoie de apă ca să funcţioneze corect. E nevoie de apă pentru reglarea temperaturii corpului, pentru protejarea articulaţiilor şi pentru o digestie sănătoasă.

O bună hidratare a organismului presupune ca apa să fie preluată în cantitate suficientă de către celule). O hidratare „ineficientă” înseamnă că, deşi consumată în cantitate mare, apa este preluată de patul vascular (de sânge), dar nu este transferată în cantitate suficientă în interiorul celulelor, ci este eliminată prin rinichi.

Iată deci cât adevăr se ascunde în spatele miturilor despre hidratarea corectă:

MIT: Deshidratarea este neplăcută, dar nu este periculoasă

În timp ce mulţi dintre noi resimt numai simptomele uşoare ale deshidratării, precum durerea de cap, deshidratarea se poate agrava, fiind necesară supravegherea medicală. Complicaţiile serioase includ inflamarea creierului, insuficienţă renală sau chiar moarte. Din fericire, adulţii pot combate deshidratarea bând mai multe lichide, însă dacă nu observă aceste simptome încă de când apar, pot experimenta şi sete extremă, ameţeală, confuzie. Simptomele trebuie luate mai în serios în cazul vârstnicilor şi copiilor.

MIT: Dacă îţi este sete, înseamnă că organismul este deja deshidratat

Nu neapărat, mai ales că deshidratarea cronică nu prea este asociată cu setea, ci cu oboseală, dureri de cap, de stomac şi piele uscată. Însă pentru a evita deshidratarea, setea este într-adevăr un semnal că este momentul să bei apă. În timp ce nivelurile de apă din organism scad, sângele se îngroaşă. Când concentraţia de solide din sânge creşte la 2 procente, atunci setea este activată. Un procent de 1% nu este considerat deshidratare, 2% este deshidratare uşoară, abia la 5% apar simptome mai grave. Prin urmare, dacă ţi-e sete este timpul să bei apă, şi cât mai repede.

MIT: Cu toţii trebuie să bem doi litri de apă pe zi. De câtă apă avem nevoie

Această regulă este una învechită, răspândită mai ales de comercianţii de apă îmbuteliată. Aşadar, de câtă apă ai nevoie de fapt? Bărbaţilor li se recomandă să consume trei litri de lichide zilnic, iar femeilor 2,2 litri, în timp ce alţi specialişti susţin că, dacă nu ne este sete, nu ar trebui să bem apă.

„Necesarul de apă zilnic depinde de sex, înălțime, greutate, temperatură ambiantă, stare de sănătate, nivel de activitate și de dietă (una bazată pe fructe și legume va necesita un aport mai mic de apă)”, potrivit medicului Lygia Alexandrescu.

Cantităţile sugerate nu includ numai apă, ci lichide, în general. Până şi cafeaua, ceaiul, sucurile de fructe sau băuturile îndulcite furnizează organismului mai multă apă, deşi băuturile care conţin zahăr nu sunt, în general, recomandate şi nu ar trebui consumate. Aproximativ 20% din cantitatea de apă pe care o ingerăm zilnic provine din alimente, mai ales din cele recunoscute pentru proprietăţile hidratante, precum pepenele verde sau castravetele.

MIT: Nu poţi să spui niciodată că ai băut prea multă apă

De fapt, dacă bei prea multă apă, rişti să provoci inflamarea celulelor, însă astfel de cazuri sunt extrem de rare. Simptomele includ de regulă dureri de cap, ameţeli, oboseală, greaţă, dar se poate ajunge la comă. Asta nu înseamnă să nu bei apă când îţi este sete. Este nevoie de cantităţi uriaşe de apă pentru a ajunge în acest stadiu.

MIT: Poţi să te hidratezi cu orice tip de băutură

Băuturile cofeinizate, îndulcite, tratate chimic, declanşează în organism reacţii chimice care au nevoie de consumul unei cantităţi mai mari de apă pentru a fi procesate şi filtrate corect. De exemplu, cafeaua, ceaiul negru sunt bogate în toxine care trebuie diluate în cantităţi mari de apă pentru a fi eliminate din organism. De asemenea, apa care intră în organism o dată cu aceste băuturi este eliminată mult prea repede, ele fiind diuretice care cresc tensiunea şi productia şi eliminarea urinei. De aceea, dacă vrei să îţi hidratezi corect organismul, bea apă.

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

29 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

59 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: