Din cuprinsul articolului
Potrivit statisticilor, un român consumă în medie 90 de kilograme de pâine pe an. Experţii atrag însă atenţia că mai ales persoanele supraponderale sau obeze, precum şi diabeticii sau cei cu alergii la gluten, trebuie să aibă grijă la cantitatea de pâine consumată, dar şi la calitatea acesteia.
Unii specialişti consideră că pâinea de maia este cea mai bună, iar alții spun că cea din cereale integrale satisface cel mai bine nevoile nutriţionale zilnice.
Despre pâinea cu maia se spune că gestionează nivelul zahărului din sânge, iar la pâinea obţinută din 100% cereale integrale boabele cerealelor rămân întregi și își păstrează astfel vitaminele, mineralele şi fibrele. Experții spun că pâinea integrală este potrivită în dietele de slăbitdacă este consumată în cantități limitate.
Totodată, pâinea integrală ajută la menţinerea glicemiei şi a tensiunii arteriale în limite normale, în condiţiile în care potasiul şi antioxidanţii pot să contribuie la scăderea tensiunii arteriale, potrivit observatornews.ro.
Părerile specialiştilor sunt împărţite. Până de curând, cei mai mulţi mizau pe pâinea integrală de grâu, aceasta fiind considerată una dintre cele mai sănătoase pâini din lume. Totuşi, secara a câştigat teren şi în ultima perioadă și acum se crede că are avantaje nutriționale față de pâinea din grâu.
Maiaua este agentul de fermentare și dospire care se folosește în aluaturile cu făină pentru produsele de panificatie si patiserie. Există diferite tipuri de maia. Maiaua utilizata la cozonaci este mai dulce, în timp ce maia pentru pâine este mai acrişoară.
Pâinea cu maia are un indice glicemic mic, nu creează intoleranţe sau alergii, nu balonează şi oferă o aromă autentică şi un gust unic.
În general, specialiştii recomandă un consum de maxim 400 de grame de pâine pe zi şi un consum mediu de 250 de grame de pâine pe zi. Dar în stabilirea cantităţii de pâine pe care o putem mânca într-o zi trebuie luat în calcul şi ce mâncăm pe lângă aceasta.
Un bărbat trebuie să consume în jur de 2.000 de calorii pe zi, pentru a se menţine la greutatea avută, iar o femeie în jur de 1.500 de calorii pe zi. Dacă luăm în calcul faptul că 100 de grame de pâine conţin circa 250 de calorii, ajungem la concluzia că dacă un bărbat consumă 800 de grame de pâine pe zi, iar o femeie 600 de grame de pâine pe zi, acele persoane nu ar trebui să mai mănânce nimic altceva, într-o întreagă zi, dacă nu vor să ia kilograme în plus.
Diabeticii ar trebui să acorde o atenție deosebită pâinii pe care o consumă în funcție de indicele ei glicemic. Această măsurătoare arată rata cu care un aliment crește nivelul zahărului din sânge. IG variază de la 0 la 100, alimentele cu IG scăzut fiind de 55 sau mai puțin, care pot include unele pâini din cereale integrale.
„Anumite tipuri de pâine afectează cu siguranță nivelul zahărului din sânge. Cele care sunt foarte procesate precum pâinea albă sunt cunoscute pentru creșterea nivelului de zahăr din sânge. Pâinea este o sursă de carbohidrați. În timpul digestiei, carbohidrații sunt descompuse în glucoză, care este folosită de celulele organismului ca principală sursă de energie”, spune medicul endocrinolog Antonina Gureeva.
Alte pâini din cereale integrale, cum ar fi pâinea integrală sau cu aluat, sunt cunoscute că au un indice glicemic mai scăzut și, prin urmare, au un impact mai mic asupra nivelului de zahăr din sânge. Sunt cea mai bună opțiune pentru diabetici. „Este recomandat să alegeți pâine care conține aproximativ 3 grame de fibre pe felie. Creșterea cantității de fibre din dieta te poate ajuta să gestionezi diabetul”, spune medicul.
Oamenii care preferă pâinea albă, dar sunt îngrijorați de aportul lor de fibre, este obligatoriu sa includa in alimentatie o multime de fructe, legume si alte alimente bogate in fibre.
Profețiile lui Nostradamus și Baba Vanga pentru anul 2025 continuă să alimenteze temerile legate de…
Mercurul este un element chimic care se găsește în mod natural în mediul înconjurător și,…
Diabetul apare atunci când glicemia, principala sursă de energie a organismului, este cu mult peste…
Persoanele care consumă acest condiment prezintă riscuri scăzute de a face cheaguri de sânge. Acestea…
Pe 15 decembrie 2024, Luna Plină în Gemeni îi împinge pe nativi să iasă din…
Oficialii din domeniul sanitar din SUA au anunţat primul caz al unei noi forme de…