Din cuprinsul articolului
Steaua din Betleem, care le-a vestit magilor Nașterea lui Iisus Hristos și i-a condus la lăcașul Său, încă entuziasmează gândurile cercetătorilor din diverse domenii ale cunoașterii – mai ales, desigur, teologii și astronomii. Fenomenul ceresc neobișnuit, pe care, potrivit Evangheliei după Matei, înțelepții magi răsăriteni l-au numit „stea”, este un simbol al Nașterii lui Hristos.
Cercetătorii au avansat mai multe teorii cu privire la ceea ce ar putea fi Steaua Betleemului din punct de vedere științific.
În Padova, Italia, o mică capelă deține una dintre cele mai mari comori ale artei medievale. La începutul secolului al XIV-lea, precursorul maeștrilor Renașterii, Giotto, a pictat bolta bisericii cu scene din viața lui Iisus Hristos. Una dintre fresce este dedicată închinării magilor. Dar fresca lui Giotto a stârnit controverse – deoarece pe ea artistul a reprezentat nu o stea, ci o cometă.
Unii cercetători cred că cea mai apropiată de momentul evenimentelor din Evanghelie a fost o cometă destul de strălucitoare care a apărut în constelația Capricorn în anul 5 î.Hr. și care a fost descrisă de astronomii chinezi.
O cometă, nu o stea?
În mod interesant, Evanghelia descrie steaua care i-a condus pe magi la Betleem – „mergând înaintea lor”. Și când au ajuns în oraș, s-a oprit deasupra locului unde se afla Copilul.
Acesta este motivul pentru care teologii, încă din secolul al III-lea, au avansat ideea că ar fi fost „steaua din coadă”, așa cum erau numite pe atunci cometele. „Dacă în timpul ridicării imperiilor și a altor evenimente importante apar pe cer comete și alte semne cerești, este de mirare că un astfel de fenomen însoțește nașterea unui om care urma să transforme rasa umană?”, scria gânditorul antic Origen.
Apoi, deja în secolul al XVII-lea, a apărut presupunerea că Evanghelia descrie cometa lui Hale. Aceasta apare pe cer aproximativ o dată la 75 de ani și este denumită astfel în onoarea celebrului astronom englez Edmund Halley.
O dată la 900 de ani
Potrivit astronomului prof. David Hughes, înțelepții babilonieni nu au văzut o stea, ci fenomenul denumit „triplă conjuncție” a planetelor de pe cer.
„Acest lucru se întâmplă atunci când două planete se apropie destul de mult și apoi se îndepărtează – și așa mai departe de încă două ori. Acest lucru nu poate să nu fi făcut o impresie deosebită preoților magi zoroastrieni”, crede profesorul.
Este vorba despre apropierea lui Saturn și Jupiter în faza Peștilor, care a avut loc în anul 7 î.Hr. Fenomenul este într-adevăr rar – a fost observat în 1941, iar următoarea dată când se va produce va fi abia în 2239.
Odinioară, orice fenomen neobișnuit care apărea pe cer era văzut ca un semn. Prin urmare, Steaua din Betleem trebuie să fi fost atât foarte rară, cât și impresionantă din punct de vedere vizual. Toate acestea l-au determinat pe astronom să concluzioneze că Steaua din Betleem probabil nu a fost deloc o stea, ci cel mai probabil mai mult decât un eveniment astronomic unic.
„Dacă citiți Biblia cu atenție, veți descoperi că magii au văzut ceva în timp ce se aflau în țara lor (probabil Babilonul), spune profesorul Hughes. – S-au dus la Ierusalim, iar când l-au părăsit, au văzut din nou ceva neobișnuit care i-a încântat”.
Potrivit unor cercetători, o serie de trei astfel de „parade ale planetelor” într-un singur an se potrivește bine cu povestea Evangheliei. Potrivit lui Tim O’Brien de la Observatorul Jodrell Bank din Marea Britanie, trebuie să fi fost o priveliște de-a dreptul spectaculoasă.
„O astfel de conjuncție planetară se întâmplă doar o dată la aproximativ 900 de ani”, spune O’Brien. „Deci, pentru astronomii din Babilon de acum 2.000 de ani, acesta trebuie să fi fost un semnal a ceva extrem de important.”
În tradiția teologică, cele opt raze ale Stelei din Betleem simbolizează viața veșnică: în șase zile Dumnezeu a creat lumea; a șaptea zi, ziua de odihnă, durează de la sfârșitul Creației până la Judecata de Apoi. După Judecata de Apoi va veni a opta zi – viața veșnică.