Misterioasa BOALĂ a lui Mihai Eminescu. Azi se împlinesc 129 de ani de la moartea marelui poet

Cel mai mare poet al României, Mihai Eminescu, pe numele său adevărat Mihail Eminovici, a încetat din viață la data de 15 iunie 1889, foarte tânăr, la doar 39 de ani.

Decesul s-a produs în Casa de sănătate a medicului Șuțu din București, Eminescu fiind înmormântat apoi la Cimitirul Bellu. După 129 de ani de la moartea poetului, împrejurările în care marele poet s-a stins din viață rămân în continuare un subiect controversat, potrivit activenews.ro.

S-a născut pe data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiin cel de-al treilea copil, din cei 11, ai căminarului Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici. Și-a petrecut copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părintească. Aceste momente unice le evocă și în poeziile „Fiind băiet…” sau „O, rămâi”.

A fost angajat ca funcționar la diverse instituții din Botoșani, la Tribunal și la Primărie și apoi pribegește cu trupa Tardini-Vlădicescu. Anul 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În luna ianuarie a anului 1866, după moartea profesorului de limba română, Aron Pumnul, elevii au scos o broșură, „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști”, în care apare și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, semnată de Mihai Eminovici.

La 25 februarie/ 9 martie același an, debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aș avea”. Iosif Vulcan este cel care îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet și, mai târziu, și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii. A activat în rândul societăților studențești, astfel a ajuns să se împrietenească, la Viena, cu Ioan Slavici. A publicat în „Convorbiri Literare” și a devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a introdus la Junimea. În anii tinereții s-a îndrăgostit de Veronica Micle, poetă cunoscută oamenilor tocmai pentru iubirea care a legat-o de Mihai Eminescu.

În 1877 s-a mutat la București, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef la ziarul „Timpul”. În 1883, scrie și marile lui poeme: „Scrisorile” și „Luceafărul”. În luna iunie a acelui an, surmenat, poetul s-a îmbolnăvit grav, fiind internat la spitalul doctorului Șuțu, apoi la un institut de lângă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii”, cu o prefață și cu texte selectate de Titu Maiorescu. La 15 iunie 1889, marele naționalist și poet român a murit.

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienați, de o embolie. Luceafărul poeziei românești, poetul nepereche…”. Unul dintre cei mai mari români murea „în cea din urmă mizerie”, după cum anunța sora sa, Harietta. Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu, nota în unul din jurnalele sale: „Oricum ar fi, sfârșitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine, dormea și puterile se susțineau cu destulă vigoare.

Un accident (Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun), însă de mică importanță, a agravat starea patologică a cordului și a accelerat moartea”. Tot medicul Tomescu nota după autopsie: „Eminescu n-a fost sifilitic… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce și intensă a facultăților sale intelectuale”.

Cu toate acestea, un mister plutește în jurul morții marelui poet, Luceafărul poeziei românești.

După înscrierea lui Eminescu într-o societate secretă despre care marile puteri ale vremii scriau că avea o natură conspirativă, poetul a înnebunit brusc, un an mai târziu.

Cum comenta presa vremii evenimentul? „Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a înnebunit. Dl Paleologu va lua direcțiunea sus-zisului ziar”. Fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioadă, menționarea frecventă și în contexte ascunse a numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sănătate a poetului, cât și faptul că imediat după prima internare forțată, atât Maiorescu, cât și alți apropiați au lipsit din țară timp de o lună jumătate, par să fie tot atâtea dovezi care îl implică pe Maiorescu în complotul împotriva jurnalistului politic incomod. În mare parte datorită poziției pe care o ocupa, dar și a influenței pe care o exercită, Eminescu nu putea dispărea brusc.

Încă de la prima internare, protocolul de examinare și de internare a fost încălcat întru-totul, însă nu cu intenția de a-i face vreun favor. S-a arătat că diagnosticele puse de anumiți medici erau fanteziste și nu se bazau pe observarea simptomelor, care păreau să indice altceva. Atât familia, cât și Veronica Micle au fost ținuți departe de Eminescu și neinformați asupra stării acestuia.