Mister descifrat de oamenii de ştiinţă: cum se refac celulele creierului uman

Medicii spun că pentru a scădea riscul de a avea boala Alzheimer și pentru ca aceasta să nu progreseze până la stadiul de demență se poate interveni asupra stilului de viață la vârsta de 30 — 40 — 50 de ani.

Pe lângă o activitate fizică constantă, se poate adopta dieta mediteraneană, dar trebuie evitate şi traumatismele craniene, chiar şi minore.

Cum se refac celulele creierului uman

În plus, un nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din Pittsburgh relevă că creierul uman continuă să se construiască mult mai mult timp după ce ne naştem decât se credea până acum.

Cercetarea pune în lumină procesele fundamentale care contribuie la dezvoltarea unor funcţii cerebrale importante, precum învăţarea, memoria şi navigarea spaţială. Astfel, migraţia neuronală extensivă continuă şi după naştere, potrivit studiului publicat în revista Nature.

Cercetătorii au demonstrat că un subset de neuroni dintr-o zonă a creierului esenţială pentru formarea amintirilor continuă să migreze în regiunea unde construiesc noi conexiuni neuronale de la naştere până la vârsta copilăriei.

Cortexul entorhinal (CE) este o zonă a allocortexului creierului, situată în lobul temporal medial, un centru de reţea pentru memorie, navigare şi percepţia timpului. CE este principala interfaţă între hipocampus şi neocortex.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Miliarde de neuroni noi apar într-un timp foarte scurt

Studiul, citat de News.ro, sugerează că migraţia neuronală postnatală extinsă în CE ar putea sta la baza perioadelor cheie de neuroplasticitate în timpul cărora creierul este deosebit de receptiv la schimbări şi adaptări.

Descoperirea indică, de asemenea, un posibil motiv pentru care neuronii CE sunt mai susceptibili la neurodegenerare, deoarece alte studii recente au constatat că acelaşi tip de neuron este afectat la începutul bolii Alzheimer.

Analizând eşantioane de creier care au fost furnizate, în parte, de banca de ţesuturi pentru epilepsie de la Spitalul de Copii din cadrul Centrului medical al Universităţii din Pittsburgh (UPMC) şi de departamentul de neuropatologie de la Spitalul Presbyterian al UPMC, echipa de cercetare este prima care demonstrează că, spre deosebire de ceea ce se credea anterior, migraţia neuronală de o asemenea amploare şi durată este extinsă în regiunile care controlează gândurile şi emoţiile.

Descoperirea oferă o explicaţie pentru modul în care creierul uman produce miliarde de neuroni noi într-un interval de timp foarte scurt, printr-un mecanism care le permite acestora să continue să apară şi după naştere.

”Suntem incredibil de entuziasmaţi să descoperim nu numai că migraţia neuronală pe scară largă continuă în regiuni specifice ale creierului, dar că acest proces continuă şi la vârste la care copiii încep să meargă”, a explicat Shawn Sorrells, profesor asistent de neuroştiinţe la Colegiul de Ştiinţe al UPMC.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: