Din cuprinsul articolului
Dacă observi că ești ca un magnet pentru țânțari și că ești tot timpul plin de mușcături, de vină poate fi mirosul gelului de duș sau al săpunului pe care îl folosești, în combinație cu chimia unică a corpului tău.
Cercetătorii de la Virginia Polytechnic Institute și de la Universitatea de Stat au efectuat un studiu al profilurilor unice de miros la oameni, împreună cu diferite săpunuri, pentru a determina mirosurile de care sunt atrași țânțarii și, mirosurile care îi alungă.
Descoperirile au fost publicate în jurnalul iScience.
Deși, nu există nicio soluție magică pentru a evita mușcăturile de țânțari, experții spun că, potrivit datelor, schimbarea produselor de igienă, ar putea fi de ajutor.
De ce sunt atrași țânțarii
Daniel Peach, profesor asistent în ecologie vectorială și boli infecțioase la Universitatea din Georgia Savannah River Ecology Lab & Department of Infectious Diseases, a declarat pentru Medical News Today că există o serie de variabile care pot face o persoană mai mult sau mai puțin atractivă pentru țânțari.
„Tânțarii sunt atrași de oameni pe baza mai multor indicii intermodale, inclusiv dioxidul de carbon din respirația noastră, indicii de miros, cum ar fi produsele volatile eliberate de metabolismul nostru sau microbiota pielii noastre, indicii vizuale, cum ar fi hainele pe care le purtăm și multe altele,” a precizat prof. Peach
Deși, mulți dintre acești factori nu pot fi controlați, Clément Vinauger, profesor asistent la Virginia Tech, a spus că el și colegii săi au vrut să studieze unul din factorii care ar putea fi modificați – mirosul săpunului ales de o persoană.
„În timp ce alte studii au determinat ce substanțe chimice dintre cele pe care le producem ca parte a mirosului corporal natural atrag țânțarii, efectul mirosurilor pe care le adăugăm în mod obișnuit mirosului corporal a rămas de determinat”, a spus Vinauger pentru Medical News Today.
Vinauger a emis ipoteza potrivit căreia țânțarii folosesc substanțe volatile emise de plante pentru a găsi nectar. Așadar, persoanele care folosesc săpunuri sau parfumuri pe bază de plante sau de flori ar putea fi niște ținte pentru țânțari.
Parfumul adăugat este amestecat cu profilul unic al mirosului corporal, astfel încât diferiți oameni vor avea rezultate diferite, chiar dacă folosesc aceleași parfumuri.
Ce săpun ar trebui să folosești pentru a îndepărta țânțarii?
Cercetarea indică anumite substanțe chimice care se găsesc în mod obișnuit în săpun, care pot atrage sau respinge țânțarii.
Se pare că săpunurile cu parfum de nucă de cocos sunt printre cele mai respingătoare pentru țânțari, deși cea mai sigură modalitate de a respinge dăunătorii este folosirea unui repellent adecvat.
„Mai multe publicații arată că substanțele chimice derivate din nucă de cocos tind să aibă un efect respingător asupra insectelor care se hrănesc cu sânge. Deci, dacă vrei să eviți mușcăturile de țânțari, aceasta ar putea fi calea de urmat. „Aceasta fiind spuse, dacă locuești sau călătorești în zone în care bolile transmise de țânțari sunt răspândite, aș recomanda repelentele convenționale pentru țânțari, deoarece formulările comerciale de săpun nu înlocuiesc un repellent eficient, iar durata efectelor rămâne de stabilit,” a explicat prof. Vinauger.
Prof. Peach spune că există o serie de opțiuni pentru a te face mai puțin atractiv pentru țânțari.
„Cea mai bună soluție anti-țânțari, din câte știu, este încă DEETT. Cu toate acestea, există și alte opțiuni pentru cei care încearcă să evite DEET, cum ar fi picaridina. Dacă ești deosebit de atractiv pentru țânțari, poți lua unele măsuri pentru a încerca să minimizați această atracție. De exemplu, țânțarii sunt mai atrași de hainele întunecate decât de hainele deschise la culoare, așa că luați în considerare să purtați haine în culori deschise.”
Toate săpunurile testate în cadrul studiului aveau în componență un parfum dominant de limonen (un ulei extras din coaja citricelor) – cunoscut pentru efectul său respingător asupra țânțarilor. În ciuda acestui fapt, trei dintre cele patru săpunuri testate au crescut de fapt atracția țânțarilor. Asta pentru că mirosurile din produsele de igienă reacționează diferit în combinație cu mirosul unic corporal al fiecărei persoane.