Sari la conținut

Mirosuri care vă vor ajuta să vă îmbunătățiți memoria în timpul somnului

mirosuri ce ajuta memoria în timpul somnului
Sursa foto; arhiva Doctorul Zilei
Plante care ajuta memoria în timpul somnului

Din cuprinsul articolului

Prezența unui parfum în aer în timpul somnului ne poate ajuta să ne îmbunătățim memoria, susțin cercetătorii într-un studiu pubilcat recent în revista științifică Frontiers in Neuroscience.

Aceștia au studiat persoane cu vârsta cuprinsă între 60 și 85 de ani care au fost expuși la unele mirosuri peste noapte timp de șase luni. Ei au avut rezultate semnificativ mai bune la testele de memorie.

Cercetătorii au descoperit că participanții la studiu și-au îmbunătățit memoria cu 226% în comparație cu voluntarii care nu au fost expuși la aceste mirosuri.

Legătura dintre memorie și miros

Micul studiu, care a implicat 43 de persoane, sugerează că inhalarea de mirosuri plăcute ar putea stimula creierul într-un mod care protejează împotriva pierderii memoriei.

Legătura dintre memorie și miros, cunoscută sub numele de simțul „olfactiv”, explică parțial de ce persoanele aflate în stadiile incipiente ale demenței încep să-și piardă capacitatea de a detecta mirosurile.

Profesorul și coautorul studiului de la Universitatea din California, Michael Yassa, a spus că simțul mirosului are privilegiul special de a fi conectat direct la circuitele memoriei din creier

„Simțul mirosului are privilegiul special de a fi conectat direct la circuitele memoriei din creier. Toate celelalte simțuri sunt dirijate mai întâi prin trunchiul cerebral. Cu toții am experimentat puterea parfumurilor de a ne readuce amintiri, chiar și de demult. Cu toate acestea, spre deosebire de modificările de vedere și auz, care sunt tratate cu ochelari și aparate auditive, nu se intervine pentru pierderea mirosului”, explică Michael Yassa.

Participanții la studiu au primit un dispozitiv de aromoterapie pentru dormitorul lor. 20 din cele 43 de uleiuri esențiale au folosit, care miroseau a lavandă, trandafir, portocală, eucalipt, lămâie, mentă și rozmarin.

Au pornit dispozitivul când s-au culcat și mirosul a fost eliberat în aer timp de două ore în timp ce dormeau.

Celelalte 23 de persoane, care alcătuiau grupul de control, au pornit și ele dispozitivul când s-au dus la culcare, dar a eliberat doar apă distilată cu o doză minimă de parfum nedetectabil.

Participanții, care nu aveau deficiențe cognitive sau demență, au primit o serie de teste, inclusiv testul Rey Audiy Verbal Learning, în care oamenii trebuie să-și amintească cuvinte dintr-o listă pentru a-și măsura capacitatea verbală și memoria.

Cei care au inhalat parfumurile în timpul somnului au avut rezultate cu 226% mai bune la acest test comparativ cu grupul de control.

memoria și plantele
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Scanările RMN au arătat că cei care au adormit cu cele șapte arome în decurs de șase luni au avut și o funcție mai bună în fasciculul uncinat, o cale cerebrală care se deteriorează odată cu îmbătrânirea și care a fost legată de memorie.

Oamenii de știință notează că descoperirea transformă legătura cunoscută dintre miros și memorie într-o tehnică ușoară de îmbunătățire a memoriei și, potențial, de a proteja împotriva demenței.

Noua descoperire se bazează pe un studiu anterior care a arătat că expunerea persoanelor cu demență ușoară la până la 40 de mirosuri diferite de două ori pe zi le-a îmbunătățit memoria și abilitățile lingvistice și a redus depresia.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel