Din cuprinsul articolului
Mircea Badea a făcut accident în timp ce mergea spre emisiune. Prezentatorul TV a povestit la Antena 3 ce a pățit înnainte să ajungă în studio.
„Să vă povestesc ce mi s-a întâmplat când veneam la emisiune. A intrat unul în spatele meu și pooooc, accident. Eram la statuia Aviatorilor, veneam dinspre 1 Mai și urma să fac stânga către Piața Charles de Gaulle. Statuia era în stânga mea și venea, pe contrasens, o mașină. Am pus frână ca să-i dau prioritate de dreapta, firesc, pentru că eu am plecat de la semafor pe verde. Vine unul din spatele meu și booom“, a spus Mircea Badea, după care a oftat.
„Totuși, cât de prost să fii?, m-am gândit eu atunci, ăsta a fost primul meu gând. În primul rând că, înainte să pun frână, aveam viteză de 3 km. pe oră că, îți dai seama, cum ești la stop, că nu era … zic, cât de prost să fii?, primul lucru la care m-am gândit.
Mircea Badea, accident în drum spre emisiune. Mă uit în retrovizoare și văd că era un microbuz. Zic: Cât de prost să fii? Mașina mea e o legendă locală aici, o mașină foarte, foarte veche, lovită, înjunghiată, nimicită, zdrobită pe toate părțile, un fel de tanc așa, care a trecut prin multe și nu intenționez să o schimb. Bun, mă dau jos, mă uit în spate, și, îți dai seama, o nou lovitură printre alte 15. Mă uit la microbuz, număr de Ucraina, mă uit la conducătorul auto, bărbat, în niciun caz bătrân. Nici nu s-a dat jos, se uita așa, cu atenție și îngrijorare.
M-am uitat la el și îți dai seama că mi-au trecut prin minte multe lucruri, cum ar fi întrebări de genul: Prietene, ce faci tu pe aici, că pari bărbat, pari în putere și conform comunicării internaționale de 6 luni încoace pare că ai avea multă treabă prin alte părți? / Ce faci tu pe la statuia Aviatorilor? Nu era mașină din aia de peste 100.000 de euro, cum ne-am obișnuit, ci era un microbuz, hmm! M-am uitat, nu se vedea nimic teribil, m-am urcat și m-am dus mai departe la emisiune.
Ăla a plecat și el mai departe, nici nu s-a dat jos. Am mers împreună, pe același drum. Ajungem la Piața Charles de Gaulle, perfect, verde, am trecut mai departe, eu am mers spre Antena 3 și el a luat-o cu microbuzul în stânga pe Nordului. Bun, Nordului e o zonă, ce să zic eu… Un microbuz cu număr de Ucraina se ducea, la orele acestea, pe Nordului. Tare!“, a conchis Mircea Badea la Antena 3.
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…