Din cuprinsul articolului
Ana Aslan rămâne cunoscută ca femeia care a învins bătrânețea. A creat primul medicament care amână îmbătrânirea, Gerovital H3 denumit „miracolul românesc împotriva îmbătrânirii”.
Despre tratamentul cu Gerovital, Ana Aslan recomanda ca fiecare persoană să îl înceapă la vârsta de 40 ani, pentru a întârzia cât de mult posibil apariția bolilor bătrâneții.
”Terapia era un concept nou pentru că inițial, se punea accentul pe aspectul curativ al bolilor, iar tratamentul Anei Aslan se baza pe prevenție. În cazul bolilor degenerative, cum este și Alzheimer, pot trece și 15-20 de ani până să apară simptomele evindente, însă ele debutează devreme și evoluează ”silențios”. De aceea, acestea se diagnostichează când ajung deja în faza de demență, iar distrugerile neuronale nu se mai pot repara. Ana Aslan recomanda să se înceapă tratamentul la 40 de ani pentru a preveni apariția acestor boli, iar efectele au fost demonstrate prin dovezi științifice, de-a lungul timpului”, a explicat prof. dr. Gabriel Prada, de la Institutul Național De Gerontologie și Geriatrie.
Deși nu are rezultate spectaculoase într-un timp scurt, tratamentul cu Gerovital are efect de eliminare a radicalilor liberi, niște substanțe negative care se acumulează în organism și care favorizează apariția bolilor degenerative. Medicamentul are și un ușor efect antidepresiv, mai ales că depresia este foarte frecventă în cazul persoanelor în vârstă.
”Efectele se observă, persoanele au mai multă energie și un aspect întinerit, după câteva luni de tratament”, a mai spus profesorul.
Tratamentul cu Gerovital este ușor de urmat, se poate face și acasă și nu are efecte secundare, însă unele persoane pot dezvolta o reacție alergică la el, de aceea e necesar să se facă un test înainte de începerea tratamentului. ”Cei care vor să folosească Gerovital trebuie să se adreseze unui medic geriatru, pot veni la ambulatoriul nostru de pe strada Spătarului din București, unde li se va face o evaluare înainte de începerea tratamentului. Apoi se fac cure de câte șase luni pe an, o zi tratament, o zi pauză, o lună tratament, o lună pauză”, a completat dr. Prada.
Nu este nevoie decât de trimitere de la medicul de familie. Ambulatoriul este un serviciu foarte la îndemână și este gratuit. Nu se adresează doar bucureștenilor, ci și celor care locuiesc în proximitatea Capitalei și pentru care deplasarea nu este o problemă.
Dacă pacienții beneficiază de consultații, analize și recuperare medicală gratuite, precum și de rețete compensate, pentru tratamentul cu Gerovital se plătește. „În scop profilactic se administrează o lună tratament, o lună pauză. Costă 30 de lei lunar”, detaliază dr. Prada.
Tratamentul cu Gerovital nu este recomandat persoanelor care au cancer și care urmează un tratament împotriva cancerului pentru că nu au fost făcute studii pe acești pacienți.
Studiile au evidențiat, însă că Gerovital are un ușor efect anticancerigen, în cazul tumorilor hepatice și cerebrale.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…