Din cuprinsul articolului
„Miracolul de la ATI”. Povestea femeii internată timp de două luni, cu un plămân afectat aproape 100%: „Te distruge psihic”.
Raluca Ganea s-a prezentat la spital pe 29 martie, cu saturația oxigenului în sânge foarte mică. Starea de sănătate s-a agravat și a fost transferată pe secția de ATI. Timp de 60 de zile a stat la terapie intensivă, la Marius Nasta.
„Miracolul de la ATI”
La început, medicii nu-i mai dădeau nicio șansă de supraviețuire. Unul dintre plămâni fusese afectat grav, în proporție de aproape 100%. Fiecare zi în care se trezea însemna o nouă luptă pentru viață pe care timp de două luni de zile a dus-o și a reușit să răzbească. Nu a fost intubată, ci doar a avut nevoie să respire cu ajutorul unei măști cu oxigen.
Femeia și-a spus povestea la Antena 3. Inițial, nu s-a așteptat nicio secundă că va ajunge în această situație, mai ales că simptomele bolii la început erau foarte ușoare, ca ale unei răceli obișnuite.
„Nu pot să zic că am venit repede, după o săptămână de la simptome. Am făcut două teste, au ieșit negative și am crezut că nu am COVID. Asta m-a ținut mai departe de spital”, a spus pacienta.
Povestea femeii internată două luni, cu un plămân afectat aproape 100%: „Spuneam singura rugăciune pe care o știam, Tatăl nostru”
După o săptămână totul s-a schimbat în rău. Abia acum, după 60 de zile, a fost trecută pe salon. A respirat cu mască în toată acea perioadă, dar nu a fost intubată. Din păcate, tot recent a aflat și că și-a pierdut mama, tot bolnavă de Covid.
„Pe ATI COVID pacienții mureau la câteva zile. Te distruge psihic. Vezi că sunt unii de vârsta ta și mor, au aceeași boala ca a ta. Este cumplit, pentru că tu te gândești că poți fi următorul. Iar moralul tău se duce în jos și parcă nu-și mai vine să lupți.
Aveam momente în care aveam și halucinații, mă gândeam la tot felul de lucruri ciudate. Țineam o iconiță în mână și spuneam singura rugăciune pe care o știam, Tatăl nostru”, a mai povestit Raluca Ganea.
Cu toate aceste, finalul acestei povești pare să fie unul fericit, femeia urmând să plece acasă săptămâna viitoare.