Sari la conținut

Miracolul care i-a salvat viaţa unui ambulanţier, după un AVC făcut în timpul unei misiuni de salvare

Salvare
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Ambulanta

Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta spre o misiuni de salvare. Colegul ambulanţierului a observat rapid semnele AVC-ului şi a reuşit să-i salveze viaţa colegului său.

Bărbatul de 57 de ani, din Rădăuţi, suferise un AVC cu deficit neurologic, fără să îşi piardă cunoştinţa în timpul misiuni, a confirmat purtătorul de cuvânt al SAJ Suceava.

Norocul bărbatului a fost că un coleg aflat în autospecială a observat comportamenul neobişnuit al acestuia şi i-a oferit primul ajutor. Deşi acesta fusese internat iniţial la ATI, s-a decis apoi transferul la secţia de Neurologie pentru a fi operat. Starea acestuia s-a îmbunătăţit de la incident, relatează Monitorul de Suceava.

Nivel ridicat de stres şi ore puţine de odihnă

Problemele de sănătate timpurii ale angajaţilor din sistemul de urgenţă sunt adesea corelate cu nivelul ridicat de stres, munca foarte grea şi orele puţine de odihnă. În cazul de faţă, doar un miracol a făcut ca bărbatul să nu îşi piardă cunoştinţa şi să facă un accident.

Vigilenţa colegului din dreapta a salvat viaţa bărbatului de 57 de ani. „Colegul asistent medical a văzut că ambulanțierul nu schimbă viteza și motorul se turează foarte tare, iar când l-a întrebat ce se întâmplă, crezând că este o problemă tehnică, a realizat că acesta nu poate articula corect cuvinte. I-a cerut să tragă pe dreapta.

Colegul cu AVC a reușit să oprească în siguranță, iar colegul asistent i-a administrat medicația și a așteptat echipajul de sprijin.

Ulterior starea lui s-a agravat și a fost nevoie de intervenție chirurgicală. Acum este stabil și sperăm să se recupereze cât mai repede posibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al sindicatului de la Ambulanță, Robert Rotariu.

7 semne distincte care pot indica un accident vascular cerebral

– ameţeală

– tulburări de mers

– deficiențe de vedere

– dezvoltarea strabismului (strabism)

– defecte de vorbire

– asimetrie facială vizibilă

– senzație de amorțeală și slăbiciune la nivelul membrelor

Apariția acestor simptome are o anumită frecvență și de obicei pacienții nu le acordă atenție. Dar manifestarea lor poate indica prezența unor zone deja deteriorate în creier.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel